Că-n Românica totu-i posibil este deja fumată expresia și nu mai miră pe nimeni de nici un fel. Oi cu cabină să vezi și n-are sens să te crucești, pentru că-s românești. Și-n economia de piață-i la fel.
Ungurii exportă petrol și nici nu știu cum arată sondele, exportă sare și n-au nici o ocnă, ca să nu mai vorbim de apa minerală de la basarabeni, care prin natura lor urăsc apa și preferă vinul.
La Miroslava, tot așa. Nu vezi o hidrocentrală decât în poze, termocentrale nici măcar pe carpete, iar despre cele nucleare se știe doar de la televizor. Ici colo mai sunt niște panouri fotovoltaice cât să aprindă niște becuri și cam atât.
Cu toate acestea este vorba ca în perimetrul păstorit cu abnegație de dom Niță (să trăiț’) și compania, să răsară o soțietate vioaie cu puțini angajați și capital soțial subțire, care să deiei curent poporului din areal și-n special parcului tehnologic ghebos ce vă să răsare și care o să aibe nevoie de electroni pentru a face roatele să se învârte și să s-aleagă mălaiul.
Mișcarea asta, deloc urâtă, pare că a fost vorghită la un șpriț de vară de dom Niță și fecioru-său, plus doi neni cu pricepere, mai cu seamă că tot la mnealor în parohie gazele se distribuie tot de o companie privată de anvergură comunală, legal și cu acte-n regulă.
Deci se poate. Fie vorba-ntre noi, la așa o soțietate multilaterală ar merge mănușă un concept de om nou, cu valori perene de tipul – … dacă stau acasă, zău/ curge banu’ căcălău/ măi, tată, mai ….
