Magda Ursache
Trăim o vară descurajantă. Catolicii se aleg cu ruine în loc de catedrale, incendiatorii nu-s prinși, iar cel mai „virtualizat” (după Radu Portocală) francez, Macron, spune despre sine, cu mulțumire multă: „Sunt un făcător de miracole”. Miracolul ar fi ca Franța să nu ardă ca Australia. Erdogan transformă Biserica Sophia în moschee, 3000 de musulmani se îmbolnăvesc de SARS COV 2, cu prilejul slujbei de convertire a basilicii în lăcaș de cult islamic.
ANTIFA și BLM (Black Live Matter) debulonează statui, declarându-le tuturor,ca-n timpuri staliniste, război: de la Iisus la… Mica Sirenă. Chiar Lorelay, ca infractoare contra păcii și ucigașă de pescari, se simte amenințată. Ignoranța, incultura duc la demolare. La noi, după câte spune presa, Cioloș le-a admis ca ONG, cu finanțare de la buget (?!), deși aceste organizații nu suportă stat național, poliție, drapelul ANTIFA fiind roșu și negru, adică anarhist.Che Guevara, el lider maximo, apare din ce mai des pe tricourile tinerilor, ca erou, prevestind foc și sânge în stradă.Terorism urban?
Când intelectocanii se iau la bonjurături
„Observatorul” canadian vede ca soluție un Moș Ion Roată. Mult mai mulți moși Ioni, adunați laolaltă, poate că ar urni bolovanul. Să le repetăm politicilor de unde vine cuvânt și anume din latinescul conventum, înțelegere, învoială? În darn. De altfel, disciplina Limba latină s-a eliminat din gimnaziu.
Intelectocanii, așa cum îi numește Emil Nicolae Nadler, se iau la bonjurături, spre a le spune ca Paul Goma, foarte dezinhibați lexical. Ca ministrul Dezvoltării zis „Grindă”, adresându-se unui repezentant AUR, în 10 august a.c., cu „Întreab-o pe mă-ta!” O fi pus cratimă? Tănase Stamule (cu l de la liberal) a invitat-o pe Dăncilă să vorbească „de pe trotuar”. Mai direct, Băsescu indica direcția centură.
Mai toți sunt dezinhibați gramatical: Turcan, în roz fanat, „propaghează”, Orban se prezintă „ca și premier”, ducându-ne cu gândul la Petrov ca și Băsescu. A fost, n-a fost, ca la alba-neagra? A reapărut în forță Stolojan, europarlamentar de 10 ani, cu „se vor prevede” și cu știuta-i fentă de falcă atunci când e vorba de aur, de bănci, de buget (era să zic clăbuget), pe care Câțu îl câțuiește. Mi-a trebuit timp să înțeleg cuvântul chieanț, spus pe repede, pentru creanță.
După demiterea lui Dăncilă, președintele a ținut să precizeze băsescian: „m-am suit în capul lor” (al pesedeilor). E adeptul cuvintelor (și cuțitelor) lungi: „Se poate inițializa”; „Se eliminează inechitățile”. Carențele de acord, de accent, de DEX sunt curente.Și pentru că vorbim de dimineață până-n seară de lockdown (închidere), doctorul Raed ne îndeamnă să fim precauți ( Iohannis preferă altă accentuare: precaut, cu accent pe a).
„Ca capital”, se rostește domnișoara Chichirău. „Cu subiect și predicat” comunică doamna Violeta, dar și cu coasa lui Boc, de vreme ce are credința că bugetarii vor dispărea „de la sine”.Ca și pensionarii. Și cum suntem nu numai în pandemie ci și în pandalie, o „influențeriță” ne interzice să mâncăm fasole cu cârnați (mai ales de 1 decembrie), să nu flatulăm. Ștevia la grătar ar fi mult mai bio. Altcineva vede o soluție economică în a trimite în Italia varză murată. Putem încerca un salt economic și cu leuștean (de negăsit în Franța), cu hrean de Bistrița și cu usturoi de Copalău. Poate și cu urzici, interzise în America.
Vorba de marțea (cu trei ceasuri rele) a lui Barnea de la USR , acum cu Plus: „Never say never, în politică” . Nu vreau o astfel de politică, dar nu-i pe vrerea mea, ci pe-a lui Rareș Bogdan, mai Cațavencu decât Cațavencu, pe-a lui Gorghiu, mai Zoe decît Zoe, pe-a lui Anastase, mai Pristanda decât Pristanda când număra steagurile, pe-a lui Ciolacu, mai Farfuridi și Brânzovenescu la un loc, atunci când e vorba de mo(r)țiune. Și-l citez pe Luca Pițu : „O farsă pesedistă e viața țării-ntregi”.
Educație din spatele „pepsiglasului”
Nimeni, dar nimeni nu-i întrece pe politicieni în amicalitate. În această vară/ toamnă de neliniști și de frustrări, președintele, pentru care țapul ispășitor eobsesiv PSD, ar trebui să fie mai coeziv. Măcar pentru ca Hunor să nu-l mai poată eticheta „un robot care împrăștie ură”. Mai coeziv ar trebui să fie și consilierul prim- ministrului, Stamule Tănase, un verboman, adică un om care vorbește întruna, dar nu lămurește nimic. Cum s-a schimbat verbul ăsta! Nu mai spunem lămurește, ci induce! Activiștii PCR lămureau, influencerii induc.
Da, intelectocanii prisosesc. Un fost ministru al Învățământului, cu bac incert,omu’ lu’ Petrov,se adresează cantautorului Tudor Gheorghe, ca să-i fie învățătură de minte, cu: „Băi Tudor Gheorghe! Băi talent! Băi nenicule!”; „pune-te, mă, în genunchi în fața copiilor acestei țări și cere-le iertare”. Ce să răspundă „nenicu” decât : „nu mă bate,frate, nu mai da!/ Uite cum se zbate luna-n fruntea mea!” Numai că fostul mai-mare- peste- școli Funeriu ar fi putut să-și spună asta în oglinda din baie, judecând contribuția sa la „de-școlarizarea României”, cum o numește Mircea Platon, într-o carte apărută la Ed. Ideea Europeană, 2020:
„Revoluția continuă a învățământului nu e decât un alt nume pentru transformarea lui în vacă de muls pentru diverse corporații (cei care vând softuri, cei care vând computere, cei care vând „curricule”, cei care vând expertiză). După defrișarea munților, avem, acum, iată, o uriașă operațiune de defrișare a minților. Trebuie oprită.”
La început de august, acad Ioan Aurel Pop îndeamnă: Înapoi la Domnul Trandafir! „Un învățător face mai mult decît 10 laptopuri”, „Școala trebuie făcută față în față.”
Ultima achiziție de „curriculă” cere să nu se mai pună note la Religie, Desen, Muzică. Nu mai avem nevoie de formare cultural-identitară a elevilor. Ce? Doamna Monica Anisie, care zice pepsiglas în loc de plexiglas, n-a ajuns ministru al Educației fiind în criză de educație? Și cum ministrul Comunicării e în criză de comunicare, de ce n-ar fi numit absolventul de bac Selly ministru. Unde? Oriunde: la Învățământ, la Comunicare, la Dezvoltare, dacă nu chiar președintele României, cum i s-a prezis la o Antenă. Doar proful se numește acum, în faza online, „actor de educație”.Viața e un link, școala e un hub. Proful de română cere ingrediente win-win și concluzionează : garbage in, garbage out.
André Santini a găsit un titlu bun : Acești imbecili care ne guvernează. I-a luat-o înainte Ștefan Zeletin cu Țara măgarilor, din 1916, unde scrie negru pe alb despre măgăria lui homo politicus, transpusă în: abdicare de la morală, ingratitudine, prostie, plus sfânta mare nerușinare.Mai ales la capitolul moralia avem „la même Jeanette”. Cât despre competiție, mă tem că vocabula a ieșit din FPC (Fondul Principal de Cuvinte).
De la Klaustrare, la cele două cocoașe ale pandemiei
Postsocialist, presa a căpătat patroni de aiurea, interesați de rating, de afacere. În presa cotidiană,jurnaliștii corecți și imparțiali sunt din ce în ce mai greu de găsit. La fel, pe canale. La Realitatea Plus, moderatoarea (aleasa Cotrocenilor) taie fraza invitatului ca să vorbească ea ca toaca toc-toc-toc-show. Noroc de Publicitate, s-o mai întrerupă. Regret că preferatul meu, Octavian Hoandră, a părăsit postul. Mi-a plăcut Hoandră, îmi plac ardelenii.
Obiectiva doamnă Pușcalău te zvârle din emisiune dacă obiectezi ceva. Cum s-o faci în Iohannisland? Regizorul Sorin Ilieșiu a pățit-o. De la Digi 24 s- a dat anatemă lui Cristi Puiu. Ia să zici ceva de mască în Klaustrare (mulțumesc pentru ortografiere Brîndușei Palade)! Destabilizezi, produci neîncredere, haos, faci praf economia mai rău decât Petrică Roman et comp. Dialog la TV cu doamnele Trăilă sau Haru, care l-a citit pe Kant, plus domnii Leoreanu, Tinel, Fenechiu? Dacă i-am spune îmbrânceală, am fi mai aproape de adevăr.
În curtea literaturii, îți dai opozantul de idei în judecată, cum i s-a întâmplat lui Liviu Antonesei și-i ceri o sumă frumușică pentru daune imaginare. Până la condamnarea la închisoare nu-i mult.
Pe Facebook, tot felul de sminteli: de Cruce, de Înviere, de Naștere, de Maica Domnului (cineva a găsit formula mamă-surogat), de cinstirea dată sfinților. Pe Google Maps, Catedrala Națională a Mântuirii Neamului e denumită Catedrala Prostirii Naționale, ca să se împuște doi iepuri dintr-un foc: Biserica și Etnia. Dar câte lucruri trăsnite nu se pot citi pe Wikipedia, în 1 august, despre dr. Raed Arafat: „Ocupație: Terorist; Crime împotriva umanității”. În 2 august, informația a a fost eliminată.Vorba lui Marin Preda: „Pe ce te bazezi?” Când doctorul Raed a fost dur criticat pe varii rețele de socializare, în termeni de nereprodus, a ținut să precizeze: „Eu nu sunt de acord să spun România pentru că aici era vorba de persoane. Nu România, ci răuvoitorii din România.” Populația l-a susținut când preș. Băsescu l-a făcut să demisioneze. Nu s-a implicat politic. A mulțumit oamenilor pentru susținere, dar i-a rugat să nu iasă în stradă pentru că „Legea sănătății nu se face în stradă”. De nu s-ar implica nici acum ca să țină spate lu’ Nelu sau să apere corabia lui Vela în derivă, suflându-i în pânze. Puterea e vremelnică și ce rămâne nu-i funcția, ci cum îți faci treaba în funcție. La Marius Tucă în emisiune, doctorul nu comentează absolut deloc „metafora” ridicolă a ministrului Sănătății: valul pandemic „cu două cocoașe”. Nici măsura absurdă a orei 23. Politica îl forțează să nu comenteze?
Tot Wikipedia anunță că, sub patronajul Pr. Radu Preda, IICCMER n-a făcut altceva decât să vorbească despre Vintilă Horia, ca „fascist” iubitor de Mussolini.
Cenzura „florian” e vigilentă. Ultima ispravă (din aprilie, 2020) a Institutului „Elie Wiesel” a fost presiunea pusă pe ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, să scoată din recitalul de poezie din temnițele comuniste, care avea loc la Teatrul Național din Iași, numele lui Gyr și Crainic. Până la urmă, regizorul Cristian Hadjiculea a fost nevoit să accepte eliminarea, dar a relatat presei toată tărășenia. Finalul? Iohannis a decorat Institutul „Elie Wiesel” cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler”.
Clici, coterii, publicații de familie
Se aud iarăși voci care strigă Naționalistule!, dinspre inși care dețin gradul zero de civilitate în polemică.Alt etichetat „fascist”, Dan Anghelescu, luptă neobosit pe frontul memoriei exilului românilor. Mă și tem (pentru el) de loviturile cu stânga-n dreapta ale celor puși pe des-ființări, în numele unor năzăriri ca „isterie xenofobă” ori „atitudine de tip antisemit”, acuzînd de practici wrongthink, incorect politice. Doar trebuie creată națiunea universală, pe urmele internaționaliștilor care n-aveau patrie. Și parcă aud vocea lui Shaul Carmel: „Naționalisto!”, „Xenofoabo!”. Este oare Dan Anghelescu în delict de gândire dacă se ocupă de scrierile horiene, neagreate de domnul Alexandru Florian? Pe Dan îl doare nedreptatea ce i se face marelui scriitor, este copleșit de unicitatea interviului – eseu Călătorie la centrele pământului (Viaje a los centros de la Terra), unde Vintilă Horia apasă pe necesitatea unui „pact între înțelepciuni, care să facă din nou posibilă o înțelegere totală a omului”. Pentru că nu „mașinul” (obsesiv în poezia lui D.A.), ci omul trebuie să fie în progresie, iar reunirea „centrelor creatoare de energii explicative” ar fi, după Horia, salvatoare.
Fericiți cei ce speră, îmi spun, trecând la revistele de cultură bună, adunate clit pe lada mea de zestre:„Banchetul” albastru , făcut cu har de Dumitru Velea, „Litere”, revista lui Mihai Stan, „Expres cultural”, revista lui Nicolae Panaite, „ pro Saeculum” de Focșani, „Portal Măiastra” de Târgu Jiu, „Conta” de Piatra Neamț, „Spații culturale” de Râmnicu Sărat, „Cafeneaua literară” și „Argeș” de Pitești, „Hyperion” de Botoșani, „Bucovina literară” de Suceava, „Discobolul” de Alba Iulia… Știu bine ce reviste nu trebuie să citesc, chiar dacă năvălesc pe e-mailurile mele și în cutiile poștale. La câte clici,coterii, publicații de familie există, s-ar putea scrie lunar o monografie despre ele.
De la Ioan Adam cetire (v. rubrica sa din „Litere”), ar trebui, ca să scăpăm de „mașinile de scris fără ață”, cum le spune el veleitarilor, ca fiecare revistă de cultură să conteze pe un grup de semnatari „de calibru”. Și Ioan Adam, optimist cum i-i felul, crede că veleitarii ar renunța „dacă au oarece bun simț”. M-am cam îndoit de asta când am citit ce susținea un înlocuitor de eminescologi chiar de ziua lui Eminescu, 15 ianuarie 2020, contrazicând ideea de „poet ne-pereche”. Doru Scărlătescu îi găsise trei, perechile fiind Creangă, Caragiale, Maiorescu. Cu un amendament: cei trei n-au fost poeți, atâta tot.
Visăloagă cum sunt, îmi imaginez o revistă ideală. Fără versurari, cum le zice Florica Bud, umplând pagini întregi în prelungi accese de grafomanie, fără referate universitare mortăcioase, fără critică piaristică. Critică de susținere, da; publicitară, contra tarif, nu. Aș susține judecăți tranșante, deși ele nu-ți aduc prieteni mulți.
Din revista mea ideală (și nu numai de 20 de pagini,ci având un spațiu mult mai generos), n-ar lipsi interviuri de Lucia Negoiță și Iolanda Malamen, pagina memorialistică a lui Barbu Cioculescu, pledoariile lui Sorin Lavric pentru moștenirea marilor valori (ce altceva sunt civilizația și cultura decât moștenire?; o sporim sau nu, o dezmembrăm sau nu). I-aș încredința neapărat cronica literară lui Gheorghe Grigurcu , cronica teatrală lui Nicolae Coandă și o polemică avizată cu stricătorii de limbă română, semnată Mihaela Malea Stroe. N-aș renunța la tablete de Ana Blandiana și Ileana Mălăncioiu, măcar alternativ, nici la note acide ca acelea semnate de C. Stănescu, nici la perspectiva asupra istoriei literare a Simonei Vasilache.
Seamănă revista mea ideală cu „Acolada” și ai ei foști și prezenți colaboratori? Leit.
