CSMS Iaşi a transferat un mijlocaş de la Fluminense. Prunea: „Am primit referinţe bune despre el”

 Fabio Braga

Aflată de câteva zile în Antalya, unde efectuează cea de-a doua etapă a pregătirii de iarnă, formaţia CSMS Iaşi a realizat un nou transfer. Preşedintele executiv al grupării din Copou, Florin Prunea, a anunţat că a ajuns la un acord cu mijlocaşul portughezo-brazilian Fabio Braga. În vârstă de 23 de ani, jucătorul a semnat un contract până în vară, cu opţiune de prelungire, scrie ProSport.

“Am primit referinţe bune despre Fabio Braga, iar jucătorul a semnat cu clubul un contract până în vară, cu opţiune de prelungire pentru încă două sezoane. Joacă pe postul de mijlocaş central, are dublă cetăţenie, braziliană şi portugheză, şi a mai evoluat în carieră la Fluminense”, a declarat preşedintele Florin Prunea.

 

Altfel, ieri a făcut joncţiunea cu lotul în Antalya şi Liviu Mihai. Mijlocaşul a trecut cu bine peste tratamentul efectuat în Germania şi a reluat antrenamentele cu echipa.

 

 

(Sursa: prosport.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here