CSAT dă undă verde ordonanţei privind interceptările din Justiţie

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat ordonanţa de urgenţă care vizează blocarea interceptărilor. Prin această ordonanţă, se va folosi tot structura SRI de interceptare.

 

Curtea Constituţională a decis că actualul regim nu este în concordanţă cu legea fundamentală a ţării. Peşedintele Klaus Iohannis spune că trebuie respectată decizia CCR, şi este o soluţie care răspunde fie şi temporar la o problemă ce preocupă instituțiile și opinia publică.

„Sunt două aspecte importante:  Primul ține de respectarea deciziei Curții şi de nevoia de a pune în acord legislaţia cu această decizie.Al doilea este asigurarea neîntreruptă a cadrului legislativ pentru ca justiţia să-și facă treaba. Ambele aspecte sunt necesare pentru funcționarea statului de drept. Iar eu, ca preşedinte, m-am angajat să fiu garantul funcționării statului de drept în România”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

 

„Guvernul României, prin Ministerul Justiției a propus un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal. Acest proiect de act normativ este destinat să ofere  într-o primă etapă, o soluție pentru activitatea organelor judiciare.

Ulterior, forul legislativ, poate avea în vedere și alte soluții prin care pot fi dezbătute cu toate instituțiile interesate, dar și cu societatea civilă. Sunt opinii potrivit cărora, activitatea parchetelor, în absența infrastructurii tehnice necesare pentru realizarea unor astfel de metode de supraveghere, ar fi afectată.

 

Ordonanța de urgență vine să răspundă exact acestei preocupări. Consiliul Suprem de Apărare a țării a vizat favorabil acest proiect, iar adoptarea lui de către guvern va reprezenta în acest moment o soluție”, a mai precizat președintele.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here