Tovarăşi, nu doar universul Justiţiei este plin de nedreptăți, nemernicii şi enigme, ci şi cercul ermetic al oamenilor de litere, pentru care hiperbola şi metafora sunt arme cu două tăișuri, pregătite să străpungă țesuturile sensibile ale cititorilor. Lupta nu este uşor de dus, iar gladiatorii cuvintelor pot fi oricând sancționați dacă este identificată rușinoasa lipsă a valorii literare cauzată de forțarea rimei şi a ritmului, arată judecătorul ieșean Costică Ciocan într-un material publicat pe juridice.ro
În orice caz, de gustibus non disputandum şi frumusețea stă în ochii privitorului, fie că este vorba de Coldplay, Babasha, André Rieu sau Ştefan de la Bărbuleşti. Orice formă de artă are publicul său receptiv, curios şi însetat de a descoperi noi creaţii, mai mult sau mai puţin inspirate. Acesta este şi cazul umilului cronicar moldovean care, după multiple tentative literare relativ improprii, nu a reuşit să-şi majoreze cercul de cititori şi simpatizanți, fiind lecturat cu acelaşi angajament doar de o treime dintre membrii familiei sale.
Având o existență ambiguă, pe autor au început să-l uite inclusiv colegii de gimnaziu şi liceu, cu toate că se străduia să apară cu o oarecare regularitate la posturi de televiziune obscure, de unde transmitea mesajul lui, fireşte, tot mamei şi surorilor sale pe care le teroriza fără milă, obligându-le să dea like, share şi subscribe. Cu fiecare rând aşezat în pagină, şirul de frustrări devenea tot mai mare. Totuşi, Dumnezeu, omniscient şi omniprezent, a fost sensibilizat de lacrimile şi suferinţa cronicarului care, după ce a observat că, în fiecare an, tot domnul Mircea Cărtărescu figurează pe lista favoriților la Premiul Nobel pentru Literatură, a început să-şi muşte degetele de invidie, vorbindu-l de rău pe la colţurile unor blocuri ridicate de unii dezvoltatori imobiliari fără autorizaţie de construire.
Cineva trebuia să pună capăt nedreptății! Cronicarul moldovean va ajunge neapărat la Stockholm! Astfel, două walkirii înțelepte au purces la adunarea tuturor scrierilor cronicarului (Subiecte tabu şi ritualuri legale: Despre ce se mai poate vorbi în Magistratură?; Normarea muncii magistratului: o tranziţie de la comunism către feudalism şi iobăgie; Lenin în Calea Plevnei: când Revoluţia întâlneşte Departamentul pentru Justiţie; Despre vulnerabilizarea magistratului: de la Opricinină la NKVD şi Securitate; Cel mai important om din Magistratură, D-l Goe, D-l Kilobyte și Grupul reacționar de la Iași) pe care le-au legat într-un volum denumit generic „Raport privind existenţa unor puternice indicii de talent literar”.
Dar cum textele fuseseră publicate în Gazeta Fanteziilor Judiciare, cunoscută şi sub denumirea JURIDICE.ro, acestea nu aveau priză la publicul larg, motiv pentru care s-a apelat la site-uri fantomă şi pseudo-jurnaliști, care „atunci când nu făceau politică”, îşi dedicau timpul promovării activității judecătorilor şi procurorilor, distribuind informaţii veridice într-o manieră neutră.
Doar în condiţiile anterior menţionate se putea dovedi în faţa Academiei Suedeze că opera autorului respecta nu doar Îndrumarul de bune practici privind activitatea judecătorilor și procurorilor în spațiul social media/platformele online, dar avea şi un impact naţional şi internațional, adică o audiență globală, cum s-ar zice. De fapt, în speţă, persoana în cauză nu era un ilustru necunoscut, ci un influencer şi un deschizător de drumuri.
Şi cum stăteau cele două eroine şi vărsau lacrimi pe textele „judecătorului pamfletar”, Iisus a trimis un înger care le-a vorbit femeilor cu duhul blândeții: Doamnelor, decât să vă căzniți să faceţi reclamă şi să convingeţi membrii Academiei să dea cronicarului un premiu, nu ar fi mai uşor să-i dați voi un premiu? Noi să-l premiem? Da, stabiliți o comisie, un juriu şi o fişă de evaluare în baza căreia îi veţi acorda un punctaj maxim! Stimabile înger! Dar noi nu avem căderea de a aprecia asupra valorii sale literare! Ba da, aveţi! Lăsaţi-mă să vă ajut cu câteva extrase! Vă mulțumim!
După ce au terminat de citit, un curcubeu a apărut pe cer! Dumnezeule, câtă graţie şi luciditate! Comisia a fost întrunită şi raportul era pregătit în vederea dezbaterilor!
Secretarul general arată că: „În speţă, în articolele publicate nu doar că nu s-a evitat sarcasmul sau critica ironică, ci sunt scrise tocmai în acest sens, aspect ce poate conduce la compromiterea atât a încrederii publicului în sistemul juridic cât şi a magistraţilor în deciziile şi reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii”. Aşa este!, au strigat restul membrilor. Walkiriile au rămas înmărmurite! Juriul constituit ad-hoc nu dorea să-l premieze pe cronicarul moldovean, cu toate că inovaţiile erau incontestabile. Domnule secretar general, vă rog să îmi permiteți şi să constatați că „nu s-a găsit altă rimă”. Lăsaţi-mă, doamnă, cu Toma Caragiu şi Mircea Diaconu, „fără a suprima libertatea de gândire şi de exprimare de care se bucură magistratul, ca orice cetățean, şi fără a nega talentul scriitoricesc al domnului judecător Costică Ciocan se apreciază că parte din criticile exprimate de acesta, sunt dincolo de a putea fi considerate ca discrete, prudente, măsurate şi de natură a satisface exigențele serviciului public căruia îi asigură funcționalitatea.”
Fiți îngăduitor! Cunoaștem că textele sunt greoaie, scrise pe genunchi cu dicționarul de neologisme în mână şi cu fraze interminabile. A vrut să se dea deștept, rotund, ce să-i faceţi, „tineretul din ziua de azi”, dar există potențial. Acordați-i un premiu! Ceva simbolic, astfel încât să nu plece cu mâna goală acasă atunci când îl vom chema.
Noi vom refuza, „un observator rezonabil lecturând articolele publicate, ar putea avea îndoieli faţă de probitatea profesională a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, faţă de profesionalismul şi activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi chiar faţă de întreg sistemul judiciar, îndoieli de natură a deteriora respectul şi încrederea de care aceste instituții ar trebui să se bucure”.
Domnule Odin, cronicarul a scris de bine, numai că v-aţi aplecat asupra unor pasaje desprinse din context şi citite într-o cheie nepotrivită. Adicătelea, nu mi-au ieșit cheile? De control! Se mai întâmplă, pentru că, la fel ca în aritmetică, totul stă în pixul autorului. Ce a vrut să spună Eul liric cu adevărat? Ne-a iubit, nu? Ne-a ridicat în slăvi? Da, uitaţi-vă la apelative: „Stăpânul”, „Sanctitatea Voastră”, „Comandante”, „Mărite Suveran”. Aşa este! M-am lăsat orbit de proiectul TAEJ – Transparență, accesibilitate și educație juridică prin îmbunătățirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar.
Comunicăm, gândim şi zâmbim! Dați-i o recompensă! Un moment! Totuşi, dacă ne-a fost lăudată activitatea şi îi vom decerna premiul pentru literatură, am putea fi suspectaţi de lipsă de imparţialitate! Putem fi neutri în condiţiile în care vom promova „omul” nostru? Da, domnule secretar general! O să vă iasă cheile imparțialității! Avem un lăcătuș care poate repara nu doar chei electorale, ci şi broaștele sau lacătele ranchiunei!
Cu unanimitate, stabilim că vom stabili? Amin! Lucrarea Cercului Literar-Științific –„Raport privind existenţa unor puternice indicii de talent literar”. Soluţie: Secția pentru autorii debutanți, cu majoritate, a constatat existenţa unor indicii de anvergură stilistică în scrierile domnului Ciocan Costică, de meserie zugrav în cadrul Cooperativei de producţie Locale din Iaşi, potrivit art. 17 și art.18 alin. (2) din Codul deontologic şi a acordat termen pentru soluţionare la data de 18 septembrie 2024, ora 12.00”. 18 septembrie? Îl lăsaţi să meargă nepremiat în vacanța mare judecătorească?
Cum spre Moldova nu există decât o cursă la trei săptămâni, corespondența a ajuns mai târziu şi cu mare greutate. Poștașul l-a căutat pe cronicar câteva zile pe Strada Anastasie Panu şi pe Bulevardul Carol I, dar acesta era de negăsit. Lasă că am eu ac de cojocul lui! Şi-atunci poștașul a dat un zvon fals, potrivit căruia, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, cronicarul trebuia să primească o hotărâre judecătorească de recalculare a drepturilor bănești.
Într-un sfert de oră, destinatarul, iubitor de câștiguri ușoare, se prezentă la oficiul poștal. Am de ridicat un plic, stimată doamnă! Un minut, stimate domn! Domnule preşedinte! Poftim? Domnule preşedinte! Aşa să-mi spuneţi! Adică cum? Președintele cui? Vedeți dacă nu aţi absolvit Dreptul? Noi avem completuri de judecată, aşa ne spunem noi între noi – domnule preşedinte. Cronicarul moldovean se umflă în pene, căci deţinea o patalama de preşedinte. Am înţeles!
După cinci minute, apăru poştaşul de circumscripție care desfăcu tolba şi scoase corespondenţa. Când văzu cronicarul ce i se pregătise, se albi la faţă, lăsându-şi joystick-ul genunchilor în voia sorții. Era plicul maro. Acel plic maro? Da dom’le, plicul maro! Trebuie să fie o neînțelegere la mijloc, domnule funcționar! Eu am venit pentru recalculare! Aici este! Credeţi-mă pe cuvânt! Deci nu este acel „plic maro”? Nici pomeneală! Aţi primit un premiu în bani, o sumă mare, veţi deveni bogat şi celebru! Şi ce trebuie să fac mai departe? Să vă deplasați la adresa indicată şi să vă ridicați premiul!
Cronicarul moldovean a început să plângă de bucurie. Venise soarele şi pe strada sa, cum ar fi cântat Florin Stoian în tinerețe. Eu nu voi uita niciodată de unde am plecat!, îşi spunea eroul în gând, vorbind cu sine însuşi ca de la om la om. Să se consemneze că noi ascultam manele de plăcere pe când nu era politically correct. Şi ca orice individ, care se căpătuiește peste noapte, luă hotărârea de a păstra sub tăcere vestea averii pe care o va încasa, pentru a-i pune la încercare pe cei din jur. Toate bune și frumoase, dar, cumva, trebuia să iasă din casă și să părăsească Târgul Ieșilor. Cum? În ce fel? Sub ce motiv calificat drept pretext? Astfel, se apropie ziua plecării, iar într-o dimineață, cronicarul își luă inima în dinți și dă să iasă din casă. Când îl văzu așa ferchezuit și cu obrazul spălat, consoarta intră la idei! Unde te duci așa Îmbrăcat, Elegant, Parfumat? Nu pot să spun. Mă voi întoarce acasă cu bine, mai ceva decât un consătean care a plecat zece ani în Italia sau Spania! Atât spun! După ani de sudoare și nopți nedormite în care am scris, cineva îmi ia pentru prima dată în serios munca și vrea să mă decoreze! Colonel! Cel puțin sergent! Mareșale, tu ai febră! Nu pleca! Plec!
Și ieși cronicarul în ulița mare, plin de speranță, închinându-se la o troiță cu Blândul Iisus, care privea nepăsător în zare, așteptând știrile de la ora cinci. În a doua intersecție, îi trecu o pisică neagră sau nu, era un preot, nu văd bine de aici, era ceva negru oricum sau alb, era alb, să nu se interpreteze, iar eroul nostru se opri. Din dreapta țâșni o volgă neagră-albă! Ptiu, drace! Era să mă ia șoferul pe capota deontologiei judiciare! Își făcu semnul sfintei cruci și merse mai departe, repetând în gând Hotărârile CEDO în cauzele Morissens contra Belgiei, Wille contra Liechtenstein.
Nu înțelegea totuși de ce nu i-a fost predată cauza Danileț contra României. Doar e un românaș de-ai noștri! He-he! ,,Cine-au îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima cânii,/ Mânca-i-ar casa pustia/ Și neamul nemernicia.” E dur! E mult spus! Și pe când își făcea procese de conștiință, pornind de la versurile eminesciene, cronicarului îi apărură bătături în tălpi de la opincile din piele de porc, dar, mai profund, îl apucă un dor de casă. La ce bun să fie faimos și bogat, dacă plecarea îi va produce consoartei mare întristare? Mă întorc din drum!
Dumnezeu Bunul îl lumină să facă o cale întoarsă, dar când să o apuce spre ulița secundară dinspre drumul principal, apăru din nou o volgă neagră-albă, care rula potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului și Constituției (României?). Unde mergi? Acasă? Haide că te ducem noi! Vă mulțumesc! Și, astfel, dispăru din peisajul juridic cronicarul moldovean, rămânând în urma sa ceea ce a scris. Dar așteptați, nici cu scrisul nu este ușor, căci, în lipsă de administratori judiciari, paginile sale au plutit zile în șir pe apa sâmbetei, fără nicio speranță, până când au fost găsite, uscate cu feonul și ascunse la sân de însăși Sfânta Duminică.
Judecător Costică Ciocan
Judecătoria Iași
