Cristian Cioacă a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiuni informatice

Cristian Cioacă a fost condamnat, vineri, la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul de infracţiuni informatice, în urma unei decizii a Judecătoriei Braşov, care a dispus aceeaşi pedeapsă şi pentru hackerul Adrian Niţu, cel care l-a ajutat pe poliţist să spargă e-mail-ul Elodiei Ghinescu.

 

Magistraţii Judecătoriei Braşov i-au condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pe poliţistul Cristian Cioacă şi pe hackerul Adrian Niţu, în dosarul de infracţiuni informatice, informeaza  Mediafax.

 

La pronunţarea sentinţei a fost prezentă doar avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, care a declarat apel la decizia instanţei, arată Mediafax.

 

Avocata a spus că nu i se pare corectă condamnarea cu suspendare, „având în vedere gravitatea faptei” şi faptul că i s-au adus prejudicii de imagine avocatei Elodia Ghinescu.

 

 La termenul din 2 aprilie, avocata Crina Radu solicitase ca Adrian Niţu şi CRISTIAN CIOACA să primească pedepse la închisoare cu executare, pentru că au accesat fără drept adresa de e-mail a avocatei Elodia Ghinescu, în timp ce avocata apărării a cerut achitarea celor doi. Judecătoria Braşov a rămas atunci în pronunţare.

 

Curtea de Apel Braşov a casat, în luna martie 2013, sentinţa prin care poliţistul fusese achitat în dosarul de infracţiuni informatice şi a trimis dosarul spre rejudecare, aceasta fiind a doua oară când cazul este returnat Judecătoriei Braşov.

 

Cristian Cioacă a fost achitat, în 6 aprilie 2012, în dosarul în care a fost judecat pentru violarea corespondenţei prin e-mail a fostei sale soţii, avocata Elodia Ghinescu, conform unei decizii a Judecătoriei Braşov, după rejudecarea dosarului. Decizia a fost atacată cu recurs de avocata familiei Ghinescu, dar şi de DIICOT Braşov şi Parchetul instanţei supreme. Curtea de Apel Braşov a admis recursurile şi a casat sentinţa, iar dosarul s-a întors la Judecătorie. Iniţial, dosarul de violare a corespondenţei electronice a Elodiei Ghinescu a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria Braşov, în aprilie 2011, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce a casat sentinţa Curţii de Apel Braşov, care îl condamnase pe Cioacă, în 27 septembrie 2010, la trei ani de închisoare cu suspendare.

 

La sfârşitul lunii februarie, CRISTIAN CIOACA a ieşit din Penitenciarul Colibaşi, după ce Curtea de Apel Piteşti a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar, decizia fiind executorie, însă nu şi definitivă. Ulterior, Cioacă şi-a reluat activitatea de poliţist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

 

Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârşitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibaşi, arată Mediafax.

 

El a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

 

În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia rămâne definitivă, 22 de ani de detenţie. Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de toate părţile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, şi de procurori.

 

 

(Sursa: stirile.rol.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here