Crin Antonescu intră și el în războiul pe Justiție dintre Guvern și Președinție: „Este inacceptabil ce a făcut Ponta!”

Preşedintele PNL a criticat în termeni duri amestecul lui Victor Ponta şi al lui Traian Băsescu în problemele Justiţiei.

 

 

Crin Antonescu declară că Victor Ponta a vorbit în numele procurorului general, ceea ce „este inacceptabil”, el arătând că premierul, prin atribuţiile constituţionale, nu poate să dea explicaţii sau mesaje în numele procurorului general şi adăugând că păstrează speranţa că „a fost doar o greşeală”. Referindu-se la declaraţiile din ultimele zile ale preşedintelui şi premierului, Antonescu a arătat că, dacă în cazul primului-ministru păstrează speranţa că „a fost doar o greşeală”, impresia generală pe care acestea le transmit este aceea de „mesaje de forţă pe deasupra legilor, a principiilor, a cetăţenilor”. „Mesaje de forţă care vor să spună: eu controlez în această zonă mai mult sau eu controlez încă – în cazul preşedintelui – această zonă”, a continuat el.

 

„Este inacceptibil! Primul ministru prin atribuţiile sale nu are voie şi nu are nevoie să dea mesaje în numele procurorului general. Şefului statului nu se lasă şi intervine şi el într-un stil apăsat caracteristic şi ţine să ne informeze că a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe procurorul general. Şeful statului a spus: nu e bine d-nule procuror general.”, a spus Antonescu.

În cazul primului ministru păstrez speranţa că a fost o greşeală.

 

„Nu am planuri de viitor cu Train Băsescu. Am planuri majore cu Victor Ponta, dar cu Victor Ponta am obligaţii majore azi ca şi mâine, şi Ponta trebuie să ştie că oricine nu doar Traian Băsescu încearcă să initimideze sau să controleze procurori sau instanţe în România va avea în mine un adversar la fel de hotărât, precum a avut Băsescu în toţi aceşti ani.

 

Victor Ponta ştia acest lucru înainte de a forma USL. Ştie din miile de km pe care i-a parcurs împreună înainte de campania electorală şi ştie că dreptatea până la capăt înseamnă independenţa justiţiei. Sper că Ponta ştie, şi cele întâmplate, au fost doar o greşeală şi acest va fi spiritul prin care vom continua. „, a spus Crin Antonescu.

 

 Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că va cere ca în acest for legislativ să se organizeze „o dezbatere serioasă dspre starea justiţiei”, el apreciind că, „de ce nu”, s-ar putea ajunge şi la un pact naţional pentru independenţa justiţiei, cu criterii, obligaţii şi reguli. „În calitate de preşedinte al Senatului voi cere colegilor ca la Senat să organizăm o dezbatere serioasă despre starea justiţiei. Să invităm şi preşedintele, premierul, ministrul Justiţiei, procurorul general, şful DNA, preşedintele CSM”, a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă. El a adăugat că, „în locul unui torc politic semiocult”, „de ce nu, poate să ajungem la un pact naţional pentru independenţa justiţiei, cu criterii, cu obligaţii cu reguli”. „Sper să am susţinerea Senatului pentru organizarea unei astfel de dezbateri politice fundamentale”, a mai spus Antonescu.

 

(Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here