Instanța supremă din Nepal a decis miercuri eliberarea din închisoare a lui Charles Sobhraj, criminalul în serie care a inspirat serialul TV „Șarpele”, potrivit CNN, conform Mediafax.
Instanța a luat decizia pe baza vârstei și a stării de sănătate a bărbatului, potrivit purtătorului de cuvânt al instanței, Bimal Paudel. Sobhraj, în vârstă de 78 de ani, își ispășea pedeapsa pe viață într-o închisoare din Bhaktapur, o suburbie din Kathmandu, pentru uciderea a doi turiști în 1975. Totuși, multe dintre presupusele sale crime rămân nerezolvate.
Un complet de doi judecători al Curții Supreme a ordonat guvernului să îl elibereze imediat și să îl deporteze în „țara sa” în termen de 15 zile, a adăugat purtătorul de cuvânt. Născut în Saigon, Vietnam, sub administrație franceză, Sobhraj a fost închis pentru prima dată la Paris, în 1963, pentru jaf, dar a fost acuzat de comiterea de infracțiuni și în Franța, Grecia, Turcia, Iran, Afganistan, Pakistan, Nepal, India, Thailanda și Malaezia. Talentul său de a se sustrage autorităților i-a adus porecla „Șarpele”.
Sobhraj a recunoscut în cele din urmă că a comis cel puțin 12 crime între 1972 și 1976 și a făcut aluzie la altele în fața anchetatorilor, înainte de a retrage mărturisirile înainte de alte procese, potrivit biografilor săi. Numărul real de victime nu este cunoscut.
În 2014, un tribunal nepalez l-a condamnat pe Sobhraj pentru uciderea în 1975 a turistului canadian Laurent Carrière, pronunțând o sentință de 20 de ani. Drama BBC/Netflix din 2021 intitulată „Șarpele” se bazează pe povestea presupuselor crime comise de Sobhraj. Filmul arată cum, timp de ani de zile, acesta a evitat poliția în toată Asia, în timp ce ar fi drogat, jefuit și ucis excursioniști de-a lungul așa-numitului „traseu hippie”. Un rol important în film îl ocupă fostul diplomat olandez Herman Knippenberg care a colaborat cu autoritățile locale pentru a-l captura pe Sobhraj.