Crimeea, ocupată complet de armata rusă. Militari ucrainieni asediați în cazărmi

Rusia continuă mobilizarea masivă de trupe în Crimeea, în ciuda avertismentelor internaţionale. Potrivit France Presse, în ultimele 24 de ore, ruşii au trimis în Peninsulă zece elicoptere de luptă şi opt avioane militare de transport.

 

De asemenea, flota rusă de la Marea Neagră a primit întăriri: patru nave de război din flota baltică a Rusiei au ajuns la Sevastopol. În acest context, ministrul britanic de Externe, aflat la Kiev, a declarat că Rusia controlează complet Crimeea.

 

Militarii ruşi continuă să debarce masiv în Crimeea, încălcând acorduri internaţionale, au anunţat luni grăniceri ucraineni, relatează AFP.

 

În ultimele 24 de ore, zece elicoptere de luptă şi opt avioane de transport ruseşti au aterizat în Crimeea, fără ca Ucraina să fie informată, contrar acordurilor între cele două ţări cu privire la statutul Flotei ruse la Marea Neagră, staţionate în Crimeea, care prevăd ca Kievul să fie informat cu 72 de ore înaintea unor asemenea mişcări de trupe.

 

De la 1 martie, patru nave de război ruse din cadrul Flotei la Marea Baltică au pătruns în portul Sevastopol, potrivit aceleiaşi surse.

 

Militari neidentificaţi acţionează în contul autorităţilor locale proruse şi au preluat controlul asupa unei părţi a Crimeei, asediind militari ucraineni în cazărmi. 

 

Între timp, grupul celor mai industrializate ţări, din care fac parte Canada, Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite, a făcut un prim pas spre excluderea Rusiei din clubul G8 şi a anulat reuniunile care trebuiau să pregătească summitul din iunie, de la Soci.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here