Costel Aghiolbăniţei se întoarce. Cu maşina parcată hăisa

Zilele trecute, ieşenii din cartierul Alexandru cel Bun au fost fericiţi cu vizita unui celebru mardeiaş karatist, ex-viceprimar, ex-vicepreşedinte al CJ & ex-deputat pesedist – inconfundabilul intelectual Costel Adăscăliţei. Însoţit de o persoană de sex opus, aşa cum se cuvine cu un stîlp al familiei tradiţionale.

Că-Costel căuta o căciulă de sensei cu ” urechi ” de blană, ori izmene de karate din alea bune, flauşate, nu putem pentru ca să ştim. Ştim însă ce-a găsit nea senseiu’ Costel : un loc de parcare ca pentru ghiolbani, taman în staţia de autobuz de la Familial, după cum se poate vedea din poza cu ” gip ” hibrid şi panou alb-verde. Panou care le spune şi ghiolbeţilor de la Probota că acolo e locul unde opresc autobuze, nu unde parchează neamurile proaste cu parale şi obraz gros.

Sau poate n-o mai fi aia maşina de fiţe eco a senseiului de la clubul karatist ENPI  ? Sau poate o fi, da’ i-au împins-o în staţie dujmanii de la clubul lui Cichi Cean ? În ambele variante, regretăm răutăcismele anterioare. Hai !

Da’ dacă chiar senseiul de tarla şi-a parcat bejuteria eco japoneză în staţia de autobuz, ar fi dăcît do’o întrebări :

– poza alăturată articolului n-o fi cumva probă foto, pentru ca ţaigherii primarului Chirica, altfel tare răi cu prostimea, să-i ardă o amendă giolbetelui karatist ?

– Costelino, dacă îşi punea cineva maşina la intrarea parcării tale private din centru, blocînd accesul, aşa-i că făceai spume şi începeai să te înfoi ca-curcanul karatist ?

Vorba lu’ sensei Ghiol Ba Nu : cît ai în desagă banu’ / parchezi unde vrei gipanu’ ! Cu şoricu’ facial e mai grea parcarea, da’ acolo se rezolvă doar cu glaspapir pentru rugină groasă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here