Cosette Chichirău :”Ieșenii știu că Primăria a fost capturată de mafii care se îmbogățesc pe banii lor. Corupție, poluare, sărăcie, degradare, lipsa proiectelor mari – acestea sunt rezultatele acestei clici”

„Acum 4 ani, Mihai Chirica și actualul Consiliu Local depuneau jurământul de intrare în exercițiul de drept al mandatului. Bilanțul îl vor face ieșenii la votul din toamnă pe care sunt convinsă că-l vor pierde.

Ieșenii nu pot fi păcăliți cu sclipici, ei știu că Primăria a fost capturată, de ani buni, de mafii care se îmbogățesc pe banii lor. Corupție, poluare, sărăcie, degradare, lipsa proiectelor mari – acestea sunt rezultatele clicii în ghearele căreia ne aflăm, de 30 de ani.

Dacă Iașul s-a dezvoltat, cât de cât, a fost datorită oamenilor care trăiesc, învață, muncesc sau investesc aici. Cu atâția oameni valoroși, Iașul nu a avut șansa unei administrații care să-l facă să strălucească, precum odinioară, și să ne facă viața mai bună.

Vreau ca peste 4 ani să vorbim despre câte lucruri s-au schimbat în bine după mandatul meu și al viitorilor consilieri din echipa USR PLUS, toți oameni profesioniști și onești. Oportunitățile sunt consistente, pentru că sunt multe lucruri care ne lipsesc.

Peste 4 ani vom vorbi despre cum am curățat primăria Iași de cumetrii și clientelă. Transparența în angajările din Primărie și în cheltuirea banului public este una dintre prioritățile mele.

Vom vorbi despre Iași, un oraș inteligent, care a folosit tehnologia în educație și sănătate, transportul public, fluidizarea traficului, reducerea poluării și a consumului de energie, debirocratizare, creșterea siguranței pe străzi.

Peste 4 ani ne vom mândri că am încheiat proiecte mari: șoseaua de centură, revitalizarea zonelor industriale și clădiri noi pentru autogară, bibliotecă și muzeu de artă sunt realizabile.

Au trecut prea mulți ani în care s-a făcut prea puțin. Și Iașul a rămas în urmă. Din 2020, trebuie să începem reconstrucția. Transformări serioase, pe care le așteptăm de atâta timp, pot fi duse la capăt în patru ani. Pentru asta trebuie să ne fixăm obiective mari, ambițioase. Avem patru ani de muncă și nicio zi de pierdut!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here