CORUPȚIE și la Universitatea din Arad. Procurorii au trimis în judecată DOI LECTORI care fraudau examenele și vindeau lucrări de licență studenților

Doi lectori de la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, au fost trimiși în judecată  de procurorii Parchetului General, a anunțat astăzi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție. Mihaela Pop şi Sorin Fildan sunt acuzați că fraudau examenele şi vindeau lucrări de licență studenților. Procurorii susţin că la universitatea arădeană există practica de a fi promovate examenele de către studenți fără ca aceștia să le susțină efectiv, notele fiind trecute în cataloage pe baza înţelegerilor între profesori.

 

Acesta nu este însă singurul caz de corupție înregistrat anul acesta în universitățile românești. Cel mai recent este cel al Universității „Ovidius” din Constanţa, unde chiar rectorul, Dănuţ Tiberius Epure, a fost acuzat de luare de mită pentru a facilita admiterea la facultate a unor candidaţi. Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, citată de mediafax.ro, rectorul a primit în august a anul trecut 1.000 de euro pentru a facilita admiterea unei tinere la Facultatea de Farmacie, pe un loc destinat cetățenilor străini. De asemenea, el a pretins, în iulie 2013, atât direct cât şi prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziția unor candidați la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Tiberius Epure a fost arestat preventiv pe 31 iulie, printr-o decizie luată de Tribunalul București şi a fost suspendat din funcție pe durata anchetei penale.

 

În luna februarie a acestui an au fost aduse în atenția publică alte două cazuri de corupție. Unul a fost cel al profesorului Onisâi Lazăr de la Facultatea de Medicină a Universității „Transilvania” din Braşov. Acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, pe 11 februarie 2013, suspectat că lua mită de la studenți pentru a-i trece examenele. În locuința profesorului au fost găsite sute de înscrisuri cu numele unor studenți şi subiecte de examen. Mai mult, el a fost surprins de polițiști pe 8 februarie când primea de la o poliţistă care a pretins că este studentă suma de 700 de lei pentru a fi promovată la un examen. Săptămâna trecută Procurorii Parchetului Tribunalului Braşov au dispus trimiterea sa în judecată, în stare de libertate pentru 32 de infracţiuni de luare de mită şi pentru trafic de influenţă. Onisâi Lazăr a fost prodecan al Facultăţii de Medicină a Universităţii „Transilvania” Braşov în perioada 2008 – 2012 şi până în momentul arestării – profesor universitar la disciplina Anatomie-Embriologie.

 

Tot de la o facultate de medicină, de data aceasta de la Universitatea „Victor Babeş” din Timişoara, provine şi conferențiarul Daniel Cioca, profesor la catedra de Biologie Celulară şi Moleculară. El a fost reținut pe 8 februarie 2013 pentru luare de mită, după un flagrant delict realizat cu ajutorul SRI. Procurorii de la Tribunalul Timiş au cerut arestarea sa preventivă şi fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată. Daniel Cioca a fost acuzat că primit bani de la mai mulţi studenţi pentru a-i trece examenele. Sumele oferite erau între 100 şi 300 de euro. Potrivit adevarul.ro, profesorul a fost pus în libertate în aprilie 2013, prin hotărârea Curţii de Apel Timişoara.

 

(Sursa: Yahoo!News)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here