Corneliu Vadim Tudor, înglodat în datorii. Pe ce sumă uriaşă vrea să vândă revista "România Mare"

Corneliu Vadim Tudor este înglodat în datorii şi de aceea vrea să vândă revista „România Mare”. Acesta speră ca din banii obţinuţi să plătească facturile care se tot adună la sediul PRM. Vadim are şi un preţ: 700.000 de euro cere pe revistă.

După ce a pierdut, a cincea oară, alegerile prezidenţiale, Corneliu Vadim Tudor merge din rău în mai rău. Acesta a trăit în ultimii ani doar din banii pe care i-a câştigat ca senator şi europarlamentar, iar acum are facturi uriaşe neplătite pentru sediul PRM, aşa că a ales să-şi vândă revista „România Mare”.

“Am decis să îmi vând ziarul România Mare şi o să rămân cu Tricolorul, care este aproape la fel de iubit de cititori. Din cauza crizei, îl dau ieftin, mai precis, la 700.000 de euro”, a declarat Corneliu Vadim Tudor, scrie libertatea.

Nu este prima dată când Vadim „scoate pe tarabă” o parte din averea sa. Înainte de prezidenţiale, Vadim a încercat să-şi vândă maşina, dar şi mai multe obiecte de artă, pentru a avea bani de campanie.

El vrea acum să pună la bătaie şi impresionanta sa colecţie de manuscrise foarte rare, printre care două scrisori ale lui Napoleon Bonaparte cumpărate de la şeful anticarilor din Paris, lucrări ale lui Mihai Eminescu şi alţi mari scriitori români.

Acum câţiva ani, Vadim declara că valoarea celor peste 150 de lucrări din colecţia personală se ridică la peste un milion de dolari.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: rtv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here