Copilul lovit de un cablu va purta proteză dentară toată viața

Copilul lovit luni de un cablu smuls de trapa unui autobuz a rămas fără opt dinţi, plus răni profunde pe faţă. Minorul, în vârstă de 12 ani, a fost internat şi operat în secţia clinică de chirurgie buco-maxilo-facială de la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

Potrivit medicilor, prin intervenţia chirurgicală de marți, mandibula fracturată a copilului a fost fixată cu ajutorul unei proteze. Pe termen scurt, specialiştii arată că victima trebuie să opteze pentru o protezarea provizorie a dinţilor lipsă. Pe termen lung, copilul are nevoie de o protezare definitivă a celor opt dinţi din faţă pe care i-a pierdut după accidentul din Galata.

„Examenul clinic a relevat prezenţa unor leziuni multiple, atât la nivelul părţilor moi, cât şi la nivelul dinţilor, al oaselor maxilare. Practic, traumatismul s-a soldat cu leziuni în teritoriul maxilo-facial, motiv pentru care, luni, în jurul orei 20.40, copilul a fost spitalizat în clinica noastră.

Pacientul a fost reevaluat clinic şi paraclinic şi, în cursul dimineţii de 27 iunie, a intrat în sala de operaţie. Sub anestezie generală, prezentând expulzii dentare şi fractură de mandibulă, s-a efectuat tratament de specialitate, care s-a concretizat în aplicarea unei imobilizări, efectuându-se osteosinteza, cu plăcuţe de titan, la nivelul mandibulei. În urma acestuia traumatism, copilul şi-a pierdut patru dinţi din grupul frontal superior şi alţi patru din grupul frontal inferior”, a precizat dr. Eugenia Popescu, şefa clinicii BMF de la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Potrivit medicului, durata tratamentului pentru vindecarea leziunilor copilului este de aproximativ o lună.

Minorul a fost rănit în cursul amiezii de luni de un cablu şi o şufă metalică agăţate şi rupte de trapa unui autobuz CTP. Cablul, care aparţine operatorului UPC, era coborât mai jos decât minimul cerut de reglementările Primăriei, probabil după furtuna de vineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here