COPILUL DE BANI GATA: manager sau fiu risipitor?

 

O categorie cu totul aparte este aceea a “copiilor de bani gata”.  Această categorie nu a apărut la Revoluţie, a existat de când este lumea şi va fi probabil atât cât este lumea. Pentru un psiholog care a lucrat cu copii sau tineri din această categorie subiectul este extrem de viu dar şi plin de controverse. Unghiurile de dezbatere pot fi trei: al societăţii, al copilului său al familiei acestuia. Să încercăm o dezbatere care să cuprindă toate aceste unghiuri în care poate mulţi se vor regăsi ca şi părinţi sau copii.

Cum priveşte societatea de azi un băiat sau o fată de bani gata? Vin ei la psiholog pentru a discuta despre problemele lor? Şi dacă vin care sunt problemele cu care se confruntă?

Datoria deontologică a psihologului este de a primi în consiliere sau psihoterapie pe oricine îşi doreşte să apeleze la serviciile sale. Într-adevăr pot spune că am cunoscut în calitate de psiholog un număr destul de mare de “copii de bani gata”. Sunt denumiţi aşa de multe ori chiar şi atunci când au atins vârsta maturităţii sau chiar şi mai târziu. Este de fapt o sintagmă care odată pusă le rămâne pentru toată viaţa.

Am început cu denumirea dată de societate pentru că doresc să dezbatem în primul rând din acest punct de vedere ecuaţia: societate-copil de bani gata. Încă de când se naşte, această denumire îl urmăreşte. Indiferent că vorbim de fiul sau fiica unui om de afaceri, a unui politician sau a unui mare actor. Aceste persoane, spun persoane pentru a nu mai folosi genurile masculin şi feminin, vin la psiholog atunci când consideră că au probleme sau aduşi de părinţi.

Astfel avem cele două abordări, atunci când sunt aduşi de părinţi, ajung la psiholog după ce au dezamăgit în relaţia cu părinţii, atunci când nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor lor sau atunci când din lipsă de afecţiune, de atenţie sau din cauza apartenenţei la o gaşcă, calca strâmb. Familiile cu mulţi bani sau familiile cu notorietate tind să traumatizeze proprii copii în două moduri: prin traume pozitive sau traume negative. Dar înainte de a vorbi de traume să specificăm că, nu toţi părinţii aflaţi în aceste poziţii fac astfel de greşeli. Iar acum să dezbatem traumele:

    – Traumele pozitive sunt: prea multă afecţiune, prea mulţi bani sau jucării. Trauma pozitivă este atunci când există dorinţa de a oferi copilului tot ceea ce îşi permite părintele, fără să fie în acord cu ceea ce merită de fapt copilul. Astfel copilul va învăţa să ceară fără să merite. În calitate de pacienţi aceştia ajung mai greu la psiholog. Poate pentru că sunt un pic cam narcisici sau histrionici. Iar atunci când ajung la consiliere ajung doar dacă nu mai primesc ceea ce doresc pentru că familia nu mai are de unde sau pentru că a văzut că această metodă nu este bună şi nu le mai oferă nimic. Deci ajung în depresie.

    – Traumele negative sunt: lipsa afecţiunii, a timpului petrecut împreună cu copii sau familia, certurile, bătăile sau tot ceea ce înseamnă de fapt lipsa interacţiunii afective cu propriul copil sau interacţiunea bazată pe forţa.” Eu aduc banii eu decid ce şi cum trebuie să faceţi”. În aceste situaţii copii cresc depresivi, abătuţi, nesiguri pe ei sau foarte colerici, răutăcioşi, bătăioşi…
    

Concluzia este că societatea îi vede că şi copii de bani gata fără să ia în considerare traumele de mai sus. Traume care decid dincolo de banii sau faima familiei, caracaterul şi comportamentele copiilor. Societatea îi poate vedea doar că pe nişte persoane pline de aere sau de fiţe care din punct de vedere financiar şi nu numai, îşi pot permite orice.
    

Cred că în acest punct al discuţiei ar trebui să vorbim despre două categorii: despre cei care îşi câştigă un statut social prin muncă, studii, abnegaţie şi dăruire. Şi despre cei care se ascund sub umbrelă numelui de familie fără să îşi câştige vreun merit deosebit. La cabinet au venit şi din prima şi din a doua categorie.
 

Primii nu înţeleg de ce nu reuşesc să se facă vizibili dincolo de numele de familie chiar dacă au muncit. Au suportat singurătatea caracteristică copiilor ai căror părinţi muncesc zi lumină, au terminat o facultate de renume şi astfel vin să dezvolte afacerile familiei cu tot ceea ce au învăţat în şcoală sau de la proprii părinţi. În acest moment la discuţiei este bine subliniem un aspect foarte important, acela de a nu cădea în capcană în care mulţi cad aruncând cu invective la adresa oamenilor de afaceri de succes, considerând că toţi au furat. Sunt şi familii care au muncit cinstit…

Cei din a doua categorie, aşa cum am spus şi mai devreme vin de obicei aduşi de familie. Părinţii sunt cei care vor să reparăm toate acele comportamente injuste social, beţiile care încep foarte devreme, mult prea devreme pentru un creier încă în creştere. Distrugerile de maşini sau obiecte la nervi, drogurile, furturile din casă atunci când nu primesc ce vor, nopţile pierdute şi zilele de somn, jocurile de noroc în care ajung să piardă sume fabuloase… Cu aceştia este mai greu, pentru că la psiholog vii pentru că tu consideri că ai o problemă, nu pentru că familia considera că ai avea una…

Prima categorie învaţa alături de psiholog o seamă întreagă de elemente de dezvoltare personală de inteligenta emoţională sau de întărire a stimei de sine. Este un proces mai îndelungat dar aşa pot învăţa să se vadă altfel, aşa cum sunt, nu aşa cum le spun alţii că sunt. Despre a doua categorie este mai greu, dacă familia este de acord să urmeaze un program de consiliere pentru a învăţa să se comporte cu tânărul său tânăra care le creează probleme marjă de succes este foarte mare. Dacă îl aduc doar că pe o păpuşă stricată spunând: uite-l, ia-l şi repară-l, atunci cazul se complică foarte tare.

 

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here