Copil cu handicap bătut într-un centru de plasament de instructorul de educație. A fost demarată o anchetă

Autorităţile fac din nou anchetă la un centru de plasament din Craiova, unde violenţele asupra copiilor găzduiţi acolo par să fie fără sfârşit. De această dată, un băiat de zece ani, cu handicap, ar fi fost lovit pentru că nu a vrut să doarmă. E al treilea caz de acest gen, în mai puţin de doi ani.

 

Incidentul de la centrul de plasament ar fi avut loc vineri, în momentul în care copiilor li s-a spus să meargă în dormitoare.

 

„Unul dintre copiii încadrați cu handicap a devenit agitat şi a refuzat acest lucru. Instructorul de educaţie care se ocupă de supravegherea lor se pare că a acţionat cu violenţă şi din acest motiv am demarat o anchetă”, spune Florin Stancu, director DGAPC Dolj.

 

Copilul de 10 ani care ar fi fost agresat a fost consultat de medicii legişti, care vor anunţa rezultatul mâine. Cazul e anchetat şi de poliţişti.

 

„Poliţiştii craioveni au demarat investigaţii efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii de purtare abuzivă urmând ca la finalizare să propună soluţiile legale”, Alin Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

 

Până atunci, angajaţii centrului de plasament care au fost vineri de serviciu au dat explicaţii la Direcţia pentru Protecţia Copilului.

 

„Avem toleranţă zero pentru violenţă În instituţia noastră şi de fiecare dată când au fost sesizate astfel de cazuri am luat măsura cea mai drastică: desfacerea contractului de muncă”, spune Florin Stancu, director DGAPC Dolj.

 

Conducerea centrului Noricel a refuzat sa dea orice fel de declaraţie referitoare la incidentul de vinerea trecută, care ar fi al treilea de acest gen din ultimii doi ani.

 

Până acum, unul din salariaţii implicaţi a fost concediat, iar un altul suspendat. Ancheta poliţiştilor nu a fost încă finalizată în niciunul dintre cazuri.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here