Copii din Iaşi intoxicaţi cu apa din fântână

Apa din fântâni a făcut din nou victime în rândul copiilor. În numai două zile, la Spitalul de Pediatrie din Iaşi au ajuns intoxicaţi cu nitriţi doi fraţi de un an din Popeşti şi un sugar de 11 luni din Oţeleni. Mamele copiilor le-au spus medicilor că au  folosit la prepararea laptelui praf apă de fântână. 

 

La fraţii gemeni, analizele au arătat o intoxicaţie uşoară, dar starea bebeluşului era mai gravă. Toţi trei au rămas sub supraveghere medicală. 

 

„Prezenta cianoză generalizată. În urma investigaţiilor, s-a constatat că este vorba de intoxicaţie cu nitriţi în formă severă primind antidotul şi tratramentul necesar. În continuare este internat pentru supraveghere în Secţia de Toxicologie”, a declarat Lucian Cernahoschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here