Copacii din Iași, atacați de o ciupercă parazită adusă de muncitorii de la Spații verzi. Soluția Primăriei: ÎI TĂIEM PE TOȚI și punem alții!

În mai puţin de un an peste 20 de copaci de pe o singură stradă s-au uscat. Specialiştii spun că ciuperca este transmisă de la copacii bolnavi la cei sănătoși, prin intermediul drujbelor folosite la curățarea arborilor. Soluția pe care a găsit-o Primăria? Să înlocuiască paltinii afectați, cu specii mult mai rezistente. 

 

Pe parcursul verii, angajaţii Primăriei au curățat toţi copacii de pe marginea străzilor din oraş. Nu s-au gândit nicio clipă ce va urma. O ciupercă parazită a intrat în copacii sănătoşi iar încet-încet a început să-i distrugă. Rezultatele se văd acum, când zeci de paltini s-au uscat.

 

„S-a făcut vinovat Servicii Publice, unitatea primăriei care a efectuat toaletări în perioada de vegetaţie şi cu scule care nu au fost dezinfectate în trecerea de la un arbore bolnav la unul sănătos”,  a explicat profesorul Ionel Lupu, preşedintele Asociaţiei dendro-ornamentale „Anastasie Fătu” din Iaşi.

 

 

Reprezentanții Primăriei spun la rândul lor că știu despre existenţa ciupercii şi caută acum soluţii pentru ca Iaşiul, dintr-un oraş verde, să nu se transforme în scurt timp într-un oraş al uscăturilor.

 

„Ceea ce încercăm noi să facem acum este să găsim soluţii de genul plantării unor copaci mai rezistenţi la această boală. Încercăm să găsim soluţiile cele mai bune astfel încât bolile de care suferă arborii de pe raza municipiului Iaşi să fie vindecate şi eliminate,” a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

 

Nu doar ciuperca parazită distruge verdeaţa din oraş. Pomii de mici dimensiuni sau arbuştii ornamentali sunt afectați de excesul de sare din sol, cauzat de materialul folosit iarna la deszăpeziri.

 

„Planta suferă în urma aplicării cantităţii de sare. Planta se usucă dar nu în totalitate. Se poate face toaletarea ei iar în final planta se va regenera. Se poate ajunge la deteriorarea completă a copacului. În final se poate ajunge la distrugerea completă dacă se aplică constant cantităţi mari de sare,” a mai spus și Roberto Bernardis, şef lucrări USAMV Iaşi.

 

 

De viitorul pomilor şi a plantelor ornamentale din Iaşi se va ocupa însă o comisie de specialişti. Doi profesori universitari şi angajaţi de la Spaţiile Verzi vor supraveghea orice acţiune de toaletare, orice plantare de pomi şi orice activitate care poate dăuna pomilor.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here