Un consilier local PNL din Primăria Iași dă lovitură după lovitură! Mica sa firmă de publicitate trăiește cu ajutorul colegilor de partid, șefi ai instituțiilor publice din județ. Marius Rîpanu, ajuns în Consiliul Local Iași după demisia lui Alin Andrieș, continuă să prindă contracte cu instituții conduse de liberali, fie că este vorba de primării ori instituții deconcentrate. Moldavian Advertising SRL a tipărit felicitări pascale pentru CJ, a imprimat sacoșe și tricouri pentru ISJ și a furnizat materiale publicitare primăriilor PNL din județ. Contractele pe bani publici reprezintă o bună parte din cifra de afaceri a firmei pe care liberalul o administrează. În cinci luni de consiliu local, Marius Rîpanu a avut o singură intervenție mai lungă în Consiliul Local, la ședința din 26 aprilie 2023. În rest, alesul local a fost un soldat disciplinat al partidului și a votat cot la cot cu colegii liberali.
Un proaspăt consilier local din municipiul Iași a reușit să-și cimenteze afacerile cu instituții publice din județ după ce a intrat în forul deliberativ al orașului. Marius Rîpanu, consilier local PNL, a intrat în consiliul local în luna ianuarie a acestui an, după ce Alin Andrieș a fost numit secretar de stat la Ministerul Finanțelor. Rîpanu administrează Moldavian Advertising SRL, firmă cu profil de marketing, societate de pe urma căruia a prins contracte generoase în ultimii ani, într-o majoritate covârșitoare de la primării sau instituții conduse de colegi de partid. De când a ajuns în Consiliul Local Iași, Marius Rîpanu și-a cimentat relațiile cu partenerii colegi de partid, fie că a fost vorba de vreo primărie sau de vreo instituție deconcentrată.
Lipici la instituțiile liberale din județ
Din ianuarie 2023 și până în prezent, Moldavian Advertising SRL a bifat 11 contracte publice, valoarea totală a acestora fiind de aproape 41 mii lei. Două contracte au fost cu Consiliul Județean Iași (CJ), for condus de liberalul Costel Alexe pentru felicitări pascale și materiale destinate sărbătorii de 1 iunie Ziua Copilului. Alte două contracte au venit de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, instituție condusă de Liliana Antoci, asumată de PNL și care au vizat imprimare sacoșe și tricouri personalizate și alte materiale.
Contracte de la primăriile PNL
Moldavian Advertising SRL a mai bifat și contracte cu unele primării liberale din județ în ultimele luni. Astfel, firma lui Marius Rîpanu aprins două contracte de la Primăria Podu Iloaiei, condusă de liberalul Ioan Alexa, dar și un altul de la Primăria comunei Golăiești, unde primar este Costel Manoliu (PNL), aflat și el la primul mandat . Pe lângă acestea, firma alesului local PNL a mai încasat bani de la Școala Gimnazială ”Dimitrie A. Sturdza”, dar și de la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din municipiul Iași, contracte ce au vizat materiale personalizate cu siglele respectivelor instituții. Pe pagina sa de Facebook, Rîpanu este un activist notoriu al PNL, abundând de postări în care laudă partidul și pe colegii acestuia. Liberalul este și șef lucrări la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (TCM) în cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași. La PNL, acesta este vicepreședinte la organizația municipală.
A vorbit de două ori în cinci luni în Consiliul Local
De când a intrat în Consiliul Local (ianuarie 2023) și până în prezent, Marius Rîpanu a participat la 15 din cele 16 ședințe ordinare și extraordinare ale plenului. În afara exprimării voturilor, alesul local PNL a luat cuvântul de două ori, dintre care o dată a rostit jurământul. A mai vorbit la o ședință din 26 aprilie 2023 la un proiect ce a vizat un parteneriat între municipiu și Consiliul Județean pe proiecte culturale. În rest, activitatea liberalului din Consiliul Local Iași a fost una minimă.
„Vă mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ați oferit-o să fiu astăzi aici, alături de dumneavoastră, să putem face tot ceea ce ne stă în putință ca proiectele ieșenilor să aibă un bun sfârșit și să aducă plus valoare comunității din care cu toții facem parte. În al doilea rând, aș vrea să vă asigur că îmi voi pune în slujba cetățenilor toata priceperea și experiența pe care am dobândit-o pe parcursul vieții pentru a duce împreună cu dumneavoastră și cu cei din jurul nostru la bunăstare și plus valoare celor cu care ne interconectăm în fiecare zi”, susținea liberalul la depunerea jurământului.
Contractele cu liberalii i-au ridicat cifra de afaceri consilierului local PNL
În 2022 a avut 21 de contracte, în valoare de aproape 181 mii lei, în vreme ce în 2021 firma acestuia a beneficiat de 23 de contracte publice în valoare de peste 110 mii lei. Conform datelor Ministerului de Finanțe, Moldavian Advertising SRL a avut o cifră de afaceri de 361 mii lei, fără nici un angajat înregistrat. Practic, Rîpanu a avut cam o treime din contracte doar de la instituțiile publice, în majoritate liberale. În 2020 a avut din două contracte publice aproape 55 mii lei, în condițiile în care cifra de afaceri a fost de 95 mii lei. De precizat că firma a fost înființată în noiembrie 2020, la puțin timp după alegerile locale.
Vlad ROTARU