Daniel Constantin: Zăpada a venit la timpul potrivit pentru agricultură

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, joi, că zăpada „a venit la timpul potrivit”, arătând că pentru producţia agricolă existau două pericole: lipsa de umiditate în sol şi îngheţul.
 

Constantin a fost întrebat dacă se gândeşte la un sprijin financiar pentru producătorii agricoli în urma intemperiilor.

În această perioadă cred că producătorii agricoli au avut beneficii, pentru că m-am uitat şi de câteva zile urmăresc hărţile, stratul de zăpadă. La nivel naţional existau două pericole, pe de o parte lipsa de umiditate, care începe să se resimtă pentru că într-adevăr am avut rezerve de umiditate în sol din lunile septembrie, octombrie, dar începea să dispară. A venit această zăpadă la timpul potrivit pentru acest motiv. Al doilea pericol pe care îl aveam era legat de posibil îngheţ, care iată se preconizează a veni în perioada următoare. Dacă nu aveam zăpadă, plantele erau expuse şi riscam producţia„, a precizat Daniel Cosntantin.

El a arătat că, în mare parte, avantajele pentru producătorii agricoli sunt evidente în această perioadă.

„Sigur că am avut probleme pe zona de pomicultură, anumite probleme, am avut pe zona de sere, acolo unde ne amintim bine că şi acum doi ani de zile au existat astfel de calamităţi, să spun aşa, au fost distruse solarele, atunci am intervenit cu un ajutor de minimis dacă vă amintiţi în anul 2012. Acum am venit cu instrumente moderne, pentru că statul nu poate să despăgubească la infinit, ci trebuie să venim cu instrumente moderne de coparticipare a producătorilor agricoli la ceea ce înseamnă Fondul Mutual. Fiind membri ai Fondului Mututal vor fi despăgubiţi an de an prin contribuţie proprie, prin fonduri europene şi prin contribuţia la bugetul de stat pentru eventualele pierderi de venit cauzate de diverse calamităţi”, a precizat Daniel Constantin.

 

Sursa: mediafax.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here