Confruntările s-au reluat în estul Ucrainei: Doi militari morți și șapte răniți

Doi militari ucraineni au murit, iar şapte au fost răniţi în confruntări cu insurgenţii separatişti, în zona oraşului Mariupol (estul Ucrainei), în ultimele 24 de ore, anunţă armata ucraineană.


Administraţia de la Kiev susţine că insurgenţii au lansat 44 de atacuri asupra unor zone rezidenţiale, în ultimele 24 de ore. Confruntările continuă în zona oraşului Mariupol, situat pe litoralul Mării Azov.

„Ca rezultat al confruntărilor armate, am pierdut doi militari ucraineni, iar şapte au fost răniţi”, a declarat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, citat de Reuters.

 

Vineri seară, insurgenţii au anunţat pierderea a trei combatanţi în confruntările cu armata ucraineană, acuzată că a încălcat de zeci de ori armistiţiul fragil instituit pe 15 februarie.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014 în regiunile Doneţk şi Lugansk, s-a soldat până acum cu peste 6.000 de morţi.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here