Confruntările s-au încheiat, urmează knockout-urile la Vocea României! Fiecare antrenor are în echipă nouă voci extraordinare!

Vineri seară, Vocea României le-a adus telespectatorilor un spectacol extraordinar, suspans, decizii neaşteptate şi foarte multe emoţii. În ultima rundă de confruntări, concurenţii au realizat duete magice, iar antrenorii au ales cele mai bune voci cu care vor intra săptămâna viitoare în etapa knockout-urilor.

Ultima rundă de confruntări a celui de-al şaselea sezon Vocea României a înregistrat 9.5 puncte de rating și 22.8% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. La nivel național, în minutul de maximă audiență de la 21:17, cea mai bună competiție a vocilor a adus în faţa televizoarelor aproape 2 milioane de români.

Luptă, distracţie, voci formidabile şi surprize de proporţii

Ultima etapă a confruntărilor a completat vineri echipele pentru etapa knockout-urilor. Emoţiile concurenţilor au fost mari, iar antrenorii au avut de luat decizii dificile, deoarece mai aveau foarte puţine locuri disponibile şi multe voci bune. Loredana le-a făcut o surpriză culinară lui Tudor, Smiley şi Moga şi o surpriză de neuitat unui concurent, atunci când a decis să-l salveze după ce acesta părăsise scena, dezamăgit de rezultat. Românii au avut parte de o seară incredibilă, plină de distracţie, decizii neaşteptate, momente muzicale de excepţie şi reacţii fabuloase ale celor patru antrenori şi ale gazdei emisiunii, Pavel Bartoş.

Sebastian Seredinschi şi Elena Munteanu, din echipa Smiley, au deschis ultima seară a confruntărilor. Concurenţii au intrat în ring hotărâţi să-şi demonstreze calităţile vocale şi au cântat melodia Red. Cei doi s-au completat perfect şi au realizat un moment emoţionant, lăudat de antrenori, care au apreciat reprezentaţia lor. Pentru Smiley, însă, a fost cel mai dificil, deoarece a fost nevoit să ia o decizie: “Vă mulţumesc că v-aţi implicat atât de mult în momentul vostru. Le-aş recomanda colegilor mei să salveze pe oricare dintre ei, pentru că sunt foarte buni, implicaţi şi foarte pasionaţi. Ar câştiga o voce redutabilă. Nu uitaţi că am mână bună! Am să merg mai departe cu Sebastian.” Sebastian Seredinschi merge mai departe în echipa Smiley.

Următorul cuplu de duelişti a fost format din Bogdan Negroiu şi Eduard Santha, din echipa Loredana. Concurenţii au interpretat piesa Beggin’ în stil reggae, au avut energie şi au creat o atmosferă senzaţională. Chiar dacă vocile lor sunt diferite, cei doi au găsit o cale de mijloc şi au reuşit să obţină felicitări din partea antrenorilor. Loredanei i-a fost foarte greu să aleagă cu cine va merge mai departe, însă la final a spus: “A fost un moment extraordinar, care va fi memorabil aici, la Vocea României. Mă bucur tare mult că am reuşit să facem împreună acest moment şi vă felicit din tot sufletul. Aţi dat dovadă în această seară că vă potriviţi şi că aveţi acelaşi vibe. Voi merge mai departe cu Eduard Santha.” Cu Eduard ne revedem în etapa knockout-urilor.

Tudor i-a trimis vineri în ring pe Evelina Vîrlan şi Adrian Corlaciu să creeze un moment de neuitat. Cei doi au cântat piesa Maybe I’m amazed, iar părerile antrenorilor au fost împărţite. Vocile lor au sunat bine, însă reprezentaţia lor nu i-a convins foarte tare pe Smiley şi Moga. Însă decizia i-a aparţinut lui Tudor, care a spus: „Lui Adrian nu i-a fost foarte confortabilă această piesă şi el a muncit foarte mult, deşi când am ales această piesă m-am gândit că-i va fi mai greu Evelinei să o cânte. În niciun caz pentru frumuseţe… am să merg mai departe cu Evelina.”. Drumul Evelinei Vîrlan continuă la Vocea României.

Beatrice Apostu şi Alina Mocanu au reprezentat foarte bine echipa Loredana vineri seară. Fetele au interpretat melodia Can’t remember to forget you, au dansat şi au transmis multă energie. Antrenorii au fost încântaţi de moment şi le-au lăudat pe cele două concurente, iar Loredana le-a spus: „Vă felicit din tot sufletul. Aţi făcut un moment extraordinar, ne-aţi ridicat adrenalina şi pot să vă zic că a fost cea mai bună interpretare a voastră de până acum. Sunteţi superbe amândouă! Vreau să lucrez în continuare cu amândouă, vă iubesc, dar voi merge mai departe cu Beatrice.”. Beatrice Apostu continuă competiţia în echipa Loredana.

Florin Popa şi Ana Maria Roşu, din echipa Moga, au cântat vineri melodia Smells like teen spirit în variantă swing şi au reuşit să-i cucerească pe antrenori cu interpretarea inedită. Concurenţii au cântat cu bucurie şi au creat un moment frumos. „Fiecare dintre ei a evoluat făcând lucruri total diferite. Florin e mult mai timid şi mă bucur că a reuşit să fie lejer, să nu se mai citească pe faţa lui crisparea. Am scăpat de chestia asta şi am obţinut această lejeritate. Pentru asta te felicit. Ana Maria, apreciez că ai făcut ce te-am rugat. Când ai o voce puternică nu înseamnă că pe fiecare piesă trebuie să arăţi limita vocii tale.”, le-a transmis Marius, iar decizia lui a fost: „O să merg mai departe cu Ana Maria.”, care continuă în echipa Moga, iar Florin a fost ţinut în suspans minute bune. Niciun antrenor nu a ales să-l salveze când încă era pe scenă, însă Loredana s-a răzgândit şi a decis să-l ia în echipa ei când acesta ajunsese deja în culise.

Vitalie Negruţă şi Dragoş Anghel, din echipa Tudor, au cântat melodia Roxanne în variantă jazz, iar vocile lor speciale au sunat perfect. Antrenorii au apreciat interpretarea concurenţilor, dar şi alegerea antrenorului lor. Tudor a primit recomandări din partea Loredanei, a lui Smiley şi a lui Moga, însă în final decizia a fost a lui: „Le mulţumesc colegilor mei pentru vorbele minunate. E o decizie grea, dar nu imposibilă. O să merg mai departe cu Dragoş.”. Cu Dragoş Anghel ne revedem în etapa următoare a competiţiei.

Ultimul cuplu de duelişti din etapa confruntărilor a fost reprezentat de Rose Marie Velasquez şi Mihaela Chisnencu, din echipa Smiley. Fetele au intrat în ring hotărâte să meargă cât mai departe spre marele trofeu Vocea României. Au interpretat melodia Sugar şi au creat un moment echilibrat, plin de culoare, feminitate şi nerv. „E foarte greu să faci diferenţa între ele, pentru că amândouă sunt foarte bune. Sunt diferite ca şi timbre vocale, diferite ca şi tehnică. Voi merge mai departe cu cine cred eu că a evoluat cel mai mult şi cine cred eu că va evolua şi mai mult de aici încolo. Voi merge mai departe cu Mihaela.”. Mihaela Chisnencu merge mai departe în echipa Smiley, însă drumul la Vocea României nu s-a oprit nici pentru Rose Marie Velasquez, care a fost salvată de Tudor Chirilă, în echipa căruia continuă lupta în competiţie.

Ultimii nouă concurenți au reușit să-i convingă pe antrenori că merită să rămână la Vocea României și să continue lupta pentru marele trofeu și premiul în valoare de 100.000 de euro.

Vinerea viitoare, de la 20:30, românii sunt invitați să urmărească prima rundă de knockout-uri, în care deciziile antrenorilor vor deveni mult mai dificile, să asculte voci incredibile şi să aibă parte de un show la superlativ.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here