Conflict mocnit între șeful SIE și președintele Iohannis. Se pregătește debarcarea lui Mihai Răzvan Ungureanu

Pe surse umblă vorba că relaţia dintre preşedintele Klaus Iohannis şi fostul său consilier uns şef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, este cât se poate de tensionată. Se pare că şeful statului ar plănui chiar o debarcare a lui MRU, deşi mutarea implică o serie de dificultăţi.

 

Relaţiile dintre preşedintele Klaus Iohannis şi şeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, s-au răcit mult în ultimele luni, au confirmat pentru hotnews.ro mai multe surse politice, inclusiv de la Cotroceni. Potrivit publicaţiei citate, nu este clar dacă relaţiile s-au deteriorat atât de mult încât şeful statului să-i ceară demisia, deşi unele surse susţin că acest lucru s-a întâmplat însă şeful SIE ar fi refuzat să plece.

 

Una dintre cauzele care ar fi dus la răcirea relaţiilor este faptul că „MRU se laudă că din 2019 va fi viitorul preşedinte”, ceea ce l-ar fi deranjat pe şeful statului.

 

Pe de altă parte, informaţii privind răcirea relaţiilor au apărut imediat după episodul Black Cube, firma israeliană acuzată că a spionat-o pe şefa DNA. Interesant este că Black Cube a susţinut că acţiunile sale din România ar fi fost în acord cu legea naţională şi că aveau autorizaţii de la cele mai înalte autorităţi. Nu e clar nici până azi cine i-a autorizat şi dacă acest lucru este adevărat.

 

De altfel, în acea perioadă a existat şi un schimb de replici între şefa DNA – care a criticat SIE pentru lipsa de colaborare în combaterea corupţiei – şi serviciul condus de MRU.

 

Potrivit surselor Hotnews, Iohannis ar fi amânat până acum în mod repetat tranşarea problemei. O eventuală debarcare a lui MRU este însă o mutare complicată, în contextul în care votarea unui nou şef SIE în Parlament riscă să nu treacă.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here