Conferințele BiblioZen: „Time Travel – Vis sau Realitate?”

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în colaborare cu Asociația „Om Nou, Conștiință Nouă” -OMNOCON, vă invită sâmbătă, 13 februarie 2016, începând cu orele 12.00, la conferința „Time Travel – Vis sau Realitate? Distorsiuni temporale în spațiul psihologic”, susținută de psiholog principal Diana Ciubotaru. Până în prezent, peste o sută de persoane au completat formularul de înscriere pentru a participa la această conferință.

 

„Oamenii au fost mereu fascinați de ideea de a călători în timp, de a schimba trecutul, de a investiga viitorul. De unde vine aceasta dorință secretă de a controla timpul și cât de mult este ancorată în realitate?

Conștiința ca vehicul de deplasare în timp și mintea umană ca fiind una dintre cele mai misterioase tehnologii explorate vreodată. Încercând să definească obiectiv timpul, oamenii de știință au descoperit că acesta le scapă printre degete atunci când se intră la nivel subatomic. Trecerea de la timpul obiectiv măsurat prin ceasuri sau alte dispozitive, la timpul subiectiv influențat de lumea interioară a persoanei, a fost marcată de lungi teorii și filosofii mergând până la dezbateri aprinse care contestau chiar existența obiectivă a timpului. Și dacă timpul nu există? Și dacă totul e o frumoasă iluzie sau vis în care noi ne jucăm lăsându-ne păcăliți de „maya”? Dacă lumile ce par palpabile ca materie ar fi vise generate de eu-uri nenăscute care ființează în cine știe ce univers sau dimensiuni? Doar când ai curajul să îți pui întrebarea începe călătoria de găsire a răspunsului.” În psihologie, timpul a fost și este folosit ca resursă și instrument de vindecare. Vom experimenta un atelier în care ne vom juca cu dimensiunile timpului ca dimensiuni ale conștiinței. (Diana Ciubotaru)

 

Diana Ciubotaru este cu psiholog și psihoterapeut principal, Președinte Gamma Institute – Institutul de cercetare și studiul conștiinței cuantice.

 

„BiblioZen” se desfăşoară în cadrul proiectului „Viață și spiritualitate” al Bibliotecii Judeţene, se adresează tuturor membrilor comunităţii interesaţi de informaţii din zona curentelor spirituale contemporane şi se desfăşoară prin întâlniri lunare în care se dezbat diverse teme din zona practicilor şi sistemelor spirituale, ale dezvoltării şi armonizării personalităţii. Iniţiat în noiembrie 2013, proiectul se află la a treia ediţie şi este coordonat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” şi psihologul Luminiţa Dana Leonte, Preşedintele Asociaţiei „Om Nou, Conştiinţă Nouă”.

 

Vă aşteptăm sâmbătă, 13 februarie 2016, începând cu orele 12.00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi“ Iaşi, Galeriile Comerciale Ştefan cel Mare, Nr. 8-10.

 

Participarea este gratuită. Pentru înscriere, vă rugăm să completaţi formularul online disponibil la adresa: https://docs.google.com/forms/d/1lG4lT3SALyQn07tzvpvqGucghz3e1bUXGy1xxxgTL3A/viewform      

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here