Condiţii de acordare a indemnizaţiei de şomaj pentru absolvenţii de liceu promoţia 2016

FOTO: adevarul.ro

Începând cu data de 3 iunie 2016, dată la care se încheie anul şcolar 2015-2016, absolvenţii acestei promoţii sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iaşi pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea ocupării unui loc de muncă.

 

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ înregistraţi la AJOFM beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă precum şi de facilităţi financiare. De asemenea, în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, absolvenţii pot participa la programe de formare profesională. Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă şi obligatorie în vederea obţinerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

 

Absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistraţi la AJOFM din raza de domiciliu, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Acest drept se acordă la cerere, pe o perioadă de 6 luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei.

 

Pentru absolvenţii de liceu care au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă promovează sau nu examenul de bacalaureat, data absolvirii cursurilor este 03.06.2016. Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii nu se înregistrează la serviciul public de ocupare în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.

 

Absolvenţii care nu au situaţia şcolară încheiată se pot înregistra în evidenţele AJOFM în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigenţă (dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ).

                                         

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here