Concluzie la scandalul de la liceul bucureștean „Tudor Vianu”: profesorul a glumit cu elevii care nu s-au simțit umiliți

Scandalul de la „Tudor Vianu”, un liceu prestigios al Capitalei, a izbucnit la începutul lunii. Profesorul de matematică Severius Moldoveanu a fost acuzat că le-ar fi spus elevilor să se târască în genunchi până la catedră dacă vor un punct în plus la nota obținută în teză. Unul dintre elevi chiar a dat curs acestei invitații. Cazul a ajuns în presă, iar autoritățile din educație au început o anchetă.

 

Concluzia Inspectoratului Școlar București vine acum: „incidentul petrecut la clasă a fost o glumă a profesorului, înțeleasă ca atare de elevi, care nu s-au simțit umiliți”.

 

În plus, dascălul este apreciat de elevi, părinţi şi de conducerea școlii pentru rezultatele obţinute de elevi la bacalaureat, olimpiade şi concursuri internaţionale, se arată în comunicatul instituției.

 

Totuși, Inspectoratul Școlar îi reproșează profesorului că nu a respectat graficul susţinerii lucrărilor semestriale. Adică, a dat tezele în luna ianuarie, deși ar fi trebuit să o facă în decembrie.

 

Profesorul nu va fi sancționat de Inspectorat; doar conducerea școlii poate aplica sancțiuni administrative. Activitatea lui va fi în continuare monitorizată.

 

(Sursa: EuropaFM.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here