COMUNICAT Alegeri la PMP Iași

Consiliul Executiv Județean (CEJ) al PMP Iași a adoptat cu unanimitate de voturi, la ultima ședință convocată și întrunită statutar, excluderea din partid a domnilor Petru Movilă, Dumitru Cătălin Pachițac, Valeriu Roman, Radu Sîrbu, Ali Ghneim, Dănuț Rotaru și Marius Buleu.

Ca urmare a sancționării cu excluderea din calitatea de membri ai PMP, aceştia îşi vor pierde toate funcţiile ocupate în cadrul partidului, dar și mandatele de consilieri locali.

În cadrul şedinţei CEJ, organizată la finele săptămânii trecute, s-a aprobat şi organizarea de alegeri în organizaţiile interne ale PMP Iaşi.

„Aşa cum se întâmplă în orice partid, membrii săi au posibilitatatea de a candida, în mod democratic, la alegerile care vor fi organizate în cursul lunilor iulie și august. Oricine doreşte este liber să îşi depună candidatura, iar mai apoi, prin voturile membrilor organizaţiei ieşene, îşi pot câştiga funcţiile pe care şi le doresc. Calendarul de alegeri va fi public, în cel mai scurt timp, după ce ne va fi pus la dispoziţie de către comisia constituită pentru organizarea alegerilor”, a declarat preşedintele interimar al PMP Iaşi, Adrian Acostoaiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here