Complexuri comerciale din Rădăuți și Vatra Dornei, închise de ISU. Nu aveau autorizație

ISU Suceava a dispus, în urma controalelor efectuate în perioada 10-18 februarie, închiderea a două complexuri comerciale din municipiile Rădăuţi şi Vatra Dornei, care nu respectau legislaţia privind securitatea la incendii, se arată într-un comunicat remis AGERPRES, vineri, de Biroul de presă al instituţiei.

 

Totodată, în urma evaluării deficienţelor constatate, au fost aplicate proprietarilor amenzi contravenţionale de câte 100.000 de lei.

 

În comunicat se arată că s-a dispus măsura de oprire a funcţionării respectivilor operatori economici deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile de securitate la incendiu. Ambele complexuri funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu.

 

Astfel, documentul mai precizează că s-a depăşit numărul de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc; nu s-a asigurat numărul minim de căi pentru evacuare faţă de valoarea de referinţă; nu există echipare cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă; nu există echipare cu instalaţii/sisteme de desfumare ori instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă.

 

Potrivit ISU Suceava, aceste măsuri dispuse de către pompierii militari s-au realizat „în scopul prevenirii producerii unor situaţii de urgenţă, cu consecinţe în victime omeneşti şi care nu pot fi anticipate în situaţia funcţionării obiectivelor, fără a se asigura condiţiile minime de securitate”.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here