Compania de outsourcing Optima, prezentă și în Iași, a crescut cu 35% în anul trecut

Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 35% în 2015, atingând un nivel de 9,7 milioane de lei.  “Anul trecut a fost un an bun pentru noi, am reușit sa depășim estimările inițiale de circa 9 milioane de leipentru cifra de afaceri. Această dezvoltare se datoreazăcreșterii performanței operaționale dar și diversificării portofoliului de servicii și clienti. În prezent cea mai mare parte a clienților Optima vin din sectoarele telecom, bănci și utilități,  însă, recent, am demarat și proiecte pentru zona de e-commerce”, declară Daniel Mereuță, director general Optima.

 

Și numărul de angajați a crescut anul trecut astfel că și pe această zonă se poate vorbi de o dezvoltare cu 40% a companiei. “La începutul acestui an am deschis centrul de la Iași, unde avem deja 30 de angajați, intenția noastră fiind ca într-un an de zile să ajungem la 100 de persoane. Nu vrem sa creștem cu orice preț, ci doar în condițiile menținerii nivelului înalt de calitate a serviciilor -baza dezvoltării noastre. Dealtfel, suntem mulțumiți de calitatea candidațilordin Iași, serioși și dornici să învețe. Pornind cu ei la drum vom reuși să construim la Iași un vector important de business pentru Optima”, precizează Daniel Mereuță.

 

Pe termen mediu și lung vârsta angajaților în industria de outsourcing va crește

În prezent media de vârstă a angajaților din outsourcing este predominantă în zona 25-28 de ani,  însă acest lucru se va schimba. “Flexibilitatea tinerilor, capacitatea lor de învățareși mai ales buna cunoaștere a limbilor străine a făcut ca ei să fie foarte dezirabili pentru industria noastră. Pe de altă parte, mai există o categorie de vârstă pe care industria ar putea să o ia din ce în ce mai mult în considerare și anume cea care se situează în zona de 45-55 de ani. Este vorba despre persoane foarte serioase, care probabil ca numai pot profesa în domeniul lor de bază,dar care ar putea face foarte ușor o reconversie profesională. Populația Europei și a României cunoaște o îmbătrânire accentuată, iar pe de altă parte industria de servicii de business continuă să crească și, prin urmare, este de așteptat o creștere a vârstei medii și prin atragerea acestui segment . Persoanele de peste 45 de ani, la rândul lor, își doresc stabilitate și pot contribui în viitor chiar și la reducerea fluctuației de personal. Industria noastră ar putea oferi un spațiu bun de dezvoltare, de continuare a carierei, mai ales în orașe mai mici. Iar aici o implicare mai mare a autorităților locale ar putea face să se dezvolteși  la nivel local centre de servicii, care să deservească atât companii românești cât și din strainatate”, explică Daniel Mereuță.

 

Dezvoltarea locală a centrelor de servicii pentru afaceri ar putea rezolva multe din problemele de ocupare a forței de muncă

“Deseori, la nivel local există așteptări investiționale doar din partea sectoarelor industriale. De regulă astfel de investiții necesită pe lângă forță de muncă și alte facilități specifice, infrastructură rutieră etc.,  ceea ce știm deja că se realizează într-un timp foarte îndelungat și rareori depind exclusiv de partea locală. În aceste condiții, eforturile locale în atragerea și susținerea centrelor de servicii sunt mult mai plauzibile și fezabile. În plus, dezvoltarea centrelor de outsourcing în orașele medii ar putea fi un semnal bun pentru cei care muncesc spre exemplu în Italia sau Spania de ceva vreme, cunosc limba și ar dori să se întoarcă acasă, să fie din nou alături de  familie. Știm deja că avem nevoie de forță de muncă chiar în acest moment și va crește necesitatea și in viitor, de ce nu ar fi astfel de investiții o șansă de a întoarce în țară un segment semnificativ al populației?”, adaugă Daniel Mereuță.

Pentru anul în curs așteptările companiei rămânîn marja unei creșteri cu 20-25% a afacerilor, centrul din Iași devenind un motor important al acestei dezvoltări.

 

Despre Optima

Compania Optima a fost înfiinţată în 2010 şi are sediul în Bucureşti, fiind membră în Association of Business Service Leaders (ABSL). În prezent în Optima activează peste 230 de angajați în centrele din București și Iași. Optima face parte din Grupul Next Capital cu afaceri în factoring, cumpărare șirecuperare de creanţe, cu o valoare anuală a finanţărilor de peste 50 de milioane de euro. Grupul Next Capital are acţionariat majoritar românesc, iar minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge Capital Partners.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here