Comisia care l-a declarat PLAGIATOR pe Victore Ponta, faultată de europarlamentarii PSD la Premiul Cetăţeanului European al Anului 2016

Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti – instituţia care a stabilit că fostul premier Victor Ponta şi-a plagiat teza de doctorat – a fost nominalizată la Premiul Cetăţeanului European al Anului 2016. Europarlamentarii PSD s-au opus prin vot demersului.

 

Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti a fost nominalizată la Premiul Cetăţeanului European, distincţie acordată anulat de Parlamentul European, însă ideea nu le-a surâs prea tare europarlamentarilor PSD, în contextul în care instituţia i-a lipit eticheta de plagiator fostului lor şef de partid, Victor Ponta, astfel că s-au opus prin vot demersului.

 

„PSD a votat împotriva nominalizării mele pentru Premiul Cetăţeanului European, Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti. Am decis să nominalizez Comisia de etică pentru acest premiu acordat anual de Parlamentul European deoarece, prin lupta continuă cu acest fenomen generalizat al plagiatului şi al plagiatorilor aflaţi în funcţii înalte în stat, a devenit un adevărat apărător al valorilor democratice europene.

 

Dar, iată, trei europarlamentari PSD au dat nota 1 (minimă) propunerii mele de nominalizare. Este regretabil că politicieni care ne reprezintă la nivelul Europei fac zid comun în jurul plagiatorilor. Plagiatul este furt intelectual, plagiatorii sunt hoţi. Imaginea României are din nou de pierdut din cauza acestui gest al PSD”, a scris europarlamentarul Siegfried Mureşan pe contul său de Facebook.

 

Fiecare europarlamentar are dreptul, în conformitate cu regulamentul, să facă o nominalizare pentru Premiului cetăţeanului al Anului 2016 şi să dea o notă de la 1 la 10 tuturor propunerilor înaintate de colegii din ţara sa.

 

Potrivit gândul.info, din partea României au fost înaintate patru propuneri, respectiv Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti, alături de profesorul Iordan Bărbulescu (SNSPA), Barbara Helen Knowles, biochimist britanic, şi Istvan Gergely, fost jucător de polo maghiar.

 

Din totalul de 32 de europarlamentari români, doar şapte şi-au exprimat votul – Maria Grapini, Siegfried Mureşan, Victor Negrescu, Emilian Pavel, Ioan Mircea Pascu, Claudia Ţapardel şi Norica Nicolai.

 

Din partea României a câştigat Iordan Bărbulescu, decanul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană la SNSP, propus de europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

 

Spre deosebire de ceilalţi colegi ai lor, europarlamentarii PSD au dat nota minimă – 1 tuturor celorlalte nominalizări din partea României, inclusiv Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti. Excepţie fac Claudia Ţapardel, care nu a dat nicio notă de 1 şi a acordat Comisiei de etică nota 8, şi Emilian Pavel, care a notat cu 7 nominalizarea Barbarei Helen Knowles.

 

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a mai primit nota 8 din partea Mariei Grapini, nota 10 din partea lui Siegfried Mureşan şi nota 9 din partea Noricăi Nicolai.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here