Colecţia de maşini a actorului Paul Walker va fi scoasă la vânzare

 

 

Colecţia de maşini de lux a actorului Paul Walker, care a decedat pe 30 noiembrie într-un accident de automobil, va fi scoasă la vânzare, informează contactmusic.com, citat de Gândul.
 

Reprezentanţii magazinului de piese auto şi de maşini de curse Always Evolving, care i-a aparţinut lui Paul Walker, se vor ocupa împreună cu administratorii averii actorului de vânzarea colecţiei de 30 de maşini de lux, printre care se află automobile din mărcile BMW, Audi, Mustang şi Porsche.

Administratorii averii lui Paul Walker nu i-au folosit numele acestuia în legătură cu vânzarea, explicând că actorul nu şi-ar fi dorit ca preţul maşinilor să crească datorită celebrităţii sale.

Vânzarea maşinilor se va realiza prin intermediul unor agenţi specializaţi în astfel de tranzacţii.

Paul Walker a murit pe 30 noiembrie 2013, după ce automobilul Porsche GT Carrera, condus de prietenul său, Roger Rodas, a depăşit spaţiul carosabil şi s-a izbit de un stâlp şi de un copac, explodând la câteva secunde după impact. Actorul şi şoferul automobilului, de asemenea decedat în accident, participaseră cu puţin timp înainte la o gală de caritate organizată în beneficiul familiilor afectate de taifunul Haiyan, care a devastat statul Filipine.

 

Departamentului de poliţie din Los Angeles, la capătul unei anchete care a durat aproape patru luni, a stabilit în luna martie că motivul producerii accidentului a fost viteza excesivă şi că automobilul nu avea probleme tehnice.

După moartea lui Paul Walker, magazinul Always Evolving, înfiinţat în 2012 de Walker şi Roger Rodas, a fost închis în decembrie, conform unor surse, deşi site-ul firmei este încă funcţional.

Averea lui Paul Walker a fost estimată la 25 de milioane de dolari, iar fiica actorului, Meadow, în vârstă de 15 ani, va moşteni întreaga avere, aceasta fiind desemnată singurul beneficiar al averii, în testamentul lăsat de Walker.

Paul Walker şi-a început cariera de tânăr, fiind protagonistul mai multor reclame. În 1986, el a debutat într-un rol în filmul „Monster in the Closet”.

Au urmat numeroase roluri în seriale TV, precum „Highway to Heaven”, „Throb” şi „Tânăr şi neliniştit”. Începând din 1998, acesta a primit tot mai multe roluri în filme precum „Varsity Blues” (1999), „The Skulls” (2000), „Timeline” (2003), „Flags of Our Fathers” (2006).

Actorul a devenit celebru jucând în franciza „Furios şi iute/ The Fast and The Furious”. Pe 13 decembrie 2013 a fost lansat în Statele Unite ale Americii lungmetrajul „Hours”, în care Paul Walker are un rol important. El a mai jucat în drama poliţistă „Zona de pericol/ Brick Mansions”, care a avut premiera în România pe 25 aprilie.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here