Codul etic care interzice ”cadourile nesimţite” în şcoli, UITAT în dezbatere de doi ani. Explicaţia Ministerului Educaţiei

Codul etic din învăţământ care interzice strângerea de bani în şcoli a zăcut în birourile Ministerului Educaţiei aproape doi ani, sub pretextul ”dezbaterii publice”, fiind scos din sertar odată cu amplificarea scandalului ”cadourilor nesimţite” de la şcoala de fiţe a învăţătoarei Bându.  
 

Prevăzut în legea educaţiei din 2011, codul trebuia adoptat prin ordin de ministru. De ce nu s-a întâmplat acest lucru? ”Ştiu că se finalizase codul etic, dar guvernarea venită după aceea nu a mai făcut nimic”

De ce nu a fost adoptat totuşi un cod etic al profesorilor cu toate că există un astfel de proiect pus în dezbatere publică de mai bine de un an şi jumătate?.

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, arată cu degetul către USL care spune că el a adoptat ordinul privind regulamentul Consiliului Naţional de Etică şi că a lăsat codul etic în dezbatere publică. ”Guvernarea venită după aceea nu a mai făcut nimic”, susţine el. ”Părerea mea personală este că este un proiect slăbuţ”, a spune în replică Gabriel Ispas, secretar general adjunct la Ministerul Educaţiei. ”Unele formulări pot suna foarte bine din punct de vedere literar, dar pot fi interpretate din punct de vedere juridic”, susţine şi secretarul de stat Ştefania Duminică.

 

Daniel Funeriu: Guvernarea venită după plecarea mea nu a mai făcut nimic

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, spune că el a dat ordinul de ministru nr 5550/2011, emis în luna octombrie 2011, pe baza căruia a fost constituit acel consiliu în februarie 2012: „Acest consiliu s-a constituit la câteva zile după ce am plecat de la minister. Ştiu că se finalizase codul etic, dar guvernarea venită după aceea nu a mai făcut nimic”.

După plecarea lui Daniel Funeriu, la  Ministerul Educaţiei a venit Ecaterina Andronescu, care spune că acest cod etic nu a fost adoptat pentru că timpul a fost foarte scurt. „Nu a fost adoptat pentru că a fost lansat de Funeriu şi eu am stat şase luni ca ministru. A fost un mandat scurt. Şi după părerea mea, acest cod trebuie refăcut pentru că unele dintre prevederi nu sunt potrivite. Codul Etic ar trebui să înlocuiască statutul personalului didactic, care a fost anulat de legea educaţiei. În statutul personalului didactic erau scrise foarte clar care sunt drepturile profesorilor şi, deopotrivă, obligaţiile pe care cadrele didactice le au. Funeriu a anulat statutul şi de aici situaţia asta. În legea educaţiei mai e un simulacru de statut al profesorilor”, a spus Ecaterina Andronescu.

 

 

Codul Etic va fi refăcut de juriştii de la Educaţie

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi-au propus ca cel mai târziu până la 15 iunie să adopte un cod de etică pentru şcoli, îmbunătăţit.

„Termenul de 15 iunie este unul maximal, dacă terminăm dezbaterea în februarie, atunci va fi adoptat mai devreme. Ceea ce este acum în dezbatere este un proiect de lucru de la care pornim. Şi invităm pe toată lumea să vină să facem un cod etic foarte bun. Părerea mea personală este că este un proiect slăbuţ”, a spus Gabriel Ispas, secretar general adjunct la Ministerul Educaţiei. Acesta spune că la începutul săptămânii viitoare se va stabili modul în care va avea loc  dezbaterea.

„Codul actual este corect, dar mai trebuie îmbunătăţit . Părerea mea personală este că este un proiect slăbuţ”, a mai spus Gabriel Ispas.

Ştefania Duminică, secretarul de stat în preuniversitar, susţine că în prezent codul etic, cu toate că e în dezbatere, se află şi la comisia juridică din Ministerul Educaţiei.

„Vor fi organizate dezbateri în momentul în care departamentul juridic de la minister va rescrie o parte din codul etic pus in dezbatere. Acum se lucrează la tehnica legislativă, la formulări, pentru că unele formulări pot suna foarte bine din punct de vedere literar, dar pot fi interpretate din punct de vedere juridic”, a spus pentru gândul Ştefania Duminică, care arată că nu ştie de ce codul etic a fost întârziat.

„Îmi e foarte greu să vă spun de ce nu s-a adoptat codul etic până acum, dat fiind că eu am venit din luna mai 2013 la minister. Probabil că au fost alte priorităţi. Legea1/2011 a necesitat multe îmbunătăţiri şi reformulări şi probabil că  acest cod etic a fost lăsat deoparte pentru alte legi mai importante”, a spus secretarul de stat. Aceasta mai spune că va exista un Consiliu Naţional de Etică format din profesionişti recunoscuţi, consiliu care va funcţiona după nişte criterii.

 

 

Ce este interzis prin Codul Etic pus în dezbatere publică

Codul etic pus în dezbatere publică conţine patru capitole printre care şi responsabilităţile profesorilor. Codul interzice orice activităţi care generează corupţie precum:

– fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii etc; 

– solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte; 

– traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare;

– colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare (examene şi evaluări naţionale, olimpiade, alte concursuri şcolare etc.); 

– interzicerea meditaţiilor cu propriii elevi, contra unor avantaje materiale.

 

DESCARCĂ DE AICI CODUL DE ETICĂ PENTRU INVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

 

(Sursa: gandul.info)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here