Codin Maticiuc va lansa mâine, 24 noiembrie, o carte dedicată interlopului Nuțu Cămătaru, liderul clanului Cămătaru.
Maticiuc spune că a primit acceptul lui Nuțu de a sta în preajma sa în ultimii cinci ani și așa s-a născut această carte.
„Am realizat că este un subiect prin 2014 când, aflându-mă la Miami, pe prima pagină a ziarului Miami Herald era Nuțu Camataru. Abia în 2017 am găsit o cunoștință comună care m-a dus la Nuțu.
Am reușit să-l conving să mă lase să îi aflu povestea. 5 ani de zile am stat pe lângă el de la nunți și petreceri până la închisori. Am fost cu el să-și viziteze fiul, aflat în pușcărie pe atunci, l-am însoțit la Curtea Supremă unde a fost și condamnat. L-am vizitat la Jilava, penitenciarul din Ploiești și la cel din Găești.
Am văzut și condițiile generale din penitenciare dar și cele speciale pentru clanuri și îndeosebi pentru Inamicul Public Numărul Unu.
5 ani de zile. 5 ani de când am intrat în lumea lui, i-am cunoscut deopotriva anturajul și dușmanii, poveștile și familia. 5 ani de când am primit un acces într-o lume paralelă, a adevăraților băieți răi. 5 ani de zile în care am fost martorul tăcut al unor răfuieli și reglări de conturi cum nu mi-am putut imagina ca există, narate cu lux de amănunte de leaderul clanului Cămătaru”, a scris Maticiuc pe Facebook.
Cartea se lansează miercuri, 24 noiembrie, iar de la ora 13.00 va fi o conferință de presă pe canalul de YouTube al lui Codin Maticiuc, conferință la care va participa și Nuțu Cămătaru.