Cod galben de ninsori și vânt în zece județe din sud-estul României

FOTO: expresspress.ro
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi temperaturi scăzute, valabilă pentru zece 10 judeţe din sud-estul ţării, începând de duminică ora 14.00 și până luni ora 12.00.

 

Potrivit meteorologilor, în acest interval, ninsorile vor începe din sud-vestul extrem al ţării şi vor cuprinde toate regiunile sudice. Stratul de zăpadă depus va fi de circa 10 cm. Judeţele vizate de atenţionare sunt Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu, transmite Capital.

 

În Oltenia şi vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50…55 km/h, iar în sudul Banatului 60 -70 km/h, viscolind zăpada.

 

Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului va coborî local sub -15 grade.

 

Potrivit ANM, în sudul Dobrogei, precum şi în estul şi centrul Munteniei, inclusiv în Bucureşti, va ninge slab, îndeosebi în noaptea de duminică spre luni, iar vântul va sufla cu 40 – 45 km/h.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here