Canalul de ştiri CNN a încheiat un acord cu Agenţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA) pentru a testa drone în scopuri jurnalistice în Statele Unite, a anunţat CNN într-un comunicat de presă emis luni. Dincolo de folosirea în scop militar, utilizarea privată a acestor mici aeronave fără pilot permiţând captarea de imagini şi informaţii, a fost interzisă în SUA.
„Obiectivul nostru este de a folosi echipament de nivel superior” faţă de cel care există acum în domeniul civil şi ” şi de a folosi această opţiune care ni se deschide pentru a produce un jurnalism video de calitate”, a declarat David Vigilante, director executiv al CNN.
Testele prevăzute vor fi efectuate în colaborare cu Institutul de Cercetare Georgia Tech, scrie în acord, cu sediul în Atlanta.
FAA, prin vocea directorului sau, Michael Huerta, a declarat că spera că acest acord va ajuta la „integrarea în siguranţă a acestor mijloacele de colectare a informaţiilor fără pilot „, în spaţiul aerian american. „Aeronave fără pilot sunt o oportunitate majoră pentru mass-media”, a adăugat acesta.
Sursa: obiectiv