CNCD: Abonații sunt discriminați în raport cu utilizatorii de cartele pre-pay

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) consideră că există o formă de discriminare între utilizatorii de cartele preplătite şi cei care au abonament de telefonie mobilă, întrucât, la nevoie, autorităţile nu îi pot trage la răspundere pe cei din prima categorie. Punctul de vedere al CNCD a fost transmis, la cerere, Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, informează Mediafax.

Pentru elaborarea unui punct de vedere, CNCD a cerut, la rândul său, poziţia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal şi operatorilor de telefonie mobilă.

Astfel, colegiul director al consiliului a constatat că, indiferent de modalitatea de achiziţionare a serviciilor de telefonie mobilă/date/interne, toţi consumatorii au obligaţia să folosească aceste servicii cu bună-credinţă şi în scopuri legale, însă, obligaţia de a oferi datele de identificare operatorilor o au numai posesorii de abonamente, nu şi beneficiarii cartelelor.

„Autorităţile statului nu dispun de instrumentele necesare identificării şi tragerii la răspundere legală a acelor deţinători de cartele pre-pay, care utilizează serviciile de telefonie/date/internet cu rea credinţă, în scopul săvârşirii de infracţiuni grave. Situaţia existentă între cele două categorii constituie o formă de discriminare”, potrivit punctului de vedere al CNCD.

Grupul Interministerial Strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii a stabilit, recent, că legea „Big Brother” şi cea privind cartelele preplătite să fie repuse pe agenda Guvernului, a Parlamentului şi a societăţii civile, directorul SRI susţinând că aceste mijloace sunt necesare, întrucât există nevoia identificării tuturor factorilor de risc, în contextul noilor ameninţări teroriste.

 

 

 

 

Sursa: realitatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here