În perioada 2 – 6 octombrie 2023, a avut loc la Praga (Cehia), al 27-lea Congres Mondial de Drumuri, organizat la fiecare 4 ani de Asociația Mondială de Drumuri (PIARC), unde România a fost reprezentată de CNAIR.
Delegația României a fost premiată de Asociația Mondială a Drumurilor cu două premii din totalul de 6 acordate în cadrul acestei ediții.
Premiile au fost acordate pentru cel mai bun Raport Național aferent siguranței rutiere și pentru pentru cea mai bună prezentare a unei lucrări în cadrul congresului, și anume lucrarea „Actualizarea manualului de gestionare a dezastrelor în domeniul rutier.
Premiul „Cel mai bun raport national pentru Siguranță rutieră” i-a fost înmânat lui Flavius Paval, Șef Serviciu Siguranța Traficului în cadrul CNAIR, iar premiul pentru cea mai bună prezentare din cadrul Congresului i-a revenit dlui Constantin Zbarnea, șef Birou Tehnic în cadrul DRDP Iași.
Având în vedere că în ciclul PIARC anterior (2016-2019) în cadrul Comitetului tehnic Managementul Patrimoniului Rutier, Constantin Zbarnea a contribuit și la realizarea primului manual al PIARC pentru Gestionarea patrimoniului rutier (https://road-asset.piarc.org/en), în calitate de editor șef și coautor, România este singura țară care, prin reprezentantul ei, deține funcția de editor șef la două manuale ale PIARC.
”Aceste premii încununează activitatea depusă de companie în ultimii ani care a condus, ca în anul 2020 comparativ cu anul 2010, să avem înregistrată pe rețeaua rutieră națională o reducere cu 43.9 procente a numărului de persoane decedate în accidente rutiere, fiind aproape de obiectivul impus de Comisia Europeană de 50 procente și în același timp fiind situat peste media UE de 37 la sută, și media națională de 31 la sută”, susțin reprezentanții CNAIR.
Actualul deputat PSD Marius Ostaficiuc, fost angajat al Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, a arătat că premiile obținute de reprezentanții Companiei demonstrează profesionalismul celor din domeniu și munca pe care aceștia au desfășurat-o pentru siguranța participanților la trafic și a dezvoltării rețelei de drumuri.
”Premiile obținute de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în cadrul Congresului Mondial al Drumurilor arată că România este pe drumul cel bun în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii rutiere și creșterea siguranței în trafic. Drumarii români au fost premiați pentru cel mai bun raport național aferent siguranței rutiere și pentru pentru cea mai bună prezentare a unei lucrări în cadrul congresului. Îl felicit pe Constantin Zbarnea, șeful Biroului Tehnic din cadrul DRDP Iași, pentru lucrarea privind actualizarea manualului de gestionare a dezastrelor în domeniul rutier. Constantin Zbarnea este un adevărat profesionist în domeniu, un coleg alături de care am avut șansa de a lucra vreme îndelungată, un om care a arătat că se poate. Felicitări și lui Flavius Pavăl, Șef Serviciu Siguranța Traficului în cadrul CNAIR, pentru premiul obținut. Sunt aspecte care demonstrează că în domeniul drumurilor din România sunt și profesioniști în domeniu, profesioniști care se implică în dezvoltarea țării prin proiecte rutiere și nu numai”, a menționat Marius Ostaficiuc, deputat PSD Iași.