CLUB DE FIȚE din Iași, LUAT LA PURICAT de polițiști, jandarmi și inspectori din instituțiile de control ale statului

Unul dintre cele mai cunoscute și controversate cluburi de fițe din Iași, „Skin”, a fost controlat „la sânge”, sâmbătă dimineața, în jurul orei 4.00, de reprezentanți ai instituțiilor statului.

 

La acțiune au participat 60 de angajați ai autorităților publice, dintre care 37 de polițiști, 12 jandarmi, inspectori de la ITM și DSP, dar și fiscali, patronii clubului fiind suspectați, printre altele, de evaziune fiscală dar și de efectuarea de angajări fără carte de muncă.

„În noaptea de 24 spre 25 august a fost realizată o acţiune în sistem integrat, pe linia depistării muncii la negru, dar şi a creşterii sigurantei publice în zonele de agrement. Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.000 de lei pentru neutilizarea casei de marcat şi a fost confiscată o sumă de bani. Poliţiştii au legitimat mai multe persoane, însă nu au fost depistate cazuri de tulburare a liniştii publice”, a declarat subinspectorul Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

 

Rezultatul acțiunii vor fi date publicității săptămâna viitoare, când vor fi cunoscute și măsurătorile efectuate de inspectori privind poluarea fonică și a apelor din zona de agrement Ciric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here