Clămparu, „martirul” Penitenciarului Iași. Doi gardieni denunțați la Parchet pentru tortură

7Est prezintă plângerile lui Ioan Clămparu, scrise chiar de mâna celui mai periculos proxenet al Europei   Într-o scrisoare trimisă anul trecut anchetatorilor, Cap de Porc acuză faptul că, în pușcăria ieșeană, ar fi fost bătut și torturat de gardienii Marius Roman și Daniel Băcilă  Interlopul susține că în timp ce era transportat sub escortă la București, ar fi căzut inconștient minute în șir din cauza aerului irespirabil din dubă, dar și a temperaturii de 50 de grade

Citiți și vă cruciți! Proxenetul secolului, Ioan Clămparu, cel mai periculos lider interlop, a devenit martirul Penitenciarului Iași. Într-o plângere adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, vestitul traficant de persoane, care are de executat 25 de ani de detenție în România, susține că ar fi fost bătut și torturat fizic și psihic de către doi agenți de pază ieșeni: Marius Roman și Daniel Marcel Băcilă. În perioada septembrie 2015 – februarie 2016, Clămparu, a fost transferat de la Rahova, în spatele gratiilor Penitenciarului Iași, unde a stat singur, în condiții de maximă securitate, într-o celulă de cca 4 metri pătrați. Într-un memoriu scris pe mai multe pagini, vestitul interlop și traficant de carne vie le povestește anchetatorilor ieșeni cât de mult a avut el de pătimit din cauza a doi gardieni din cadrul pușcăriei. Mai precis, Cap de Porc își începe prelegerea, arătînd condițiile inumane din spatele Penitenciarului de Maximă Securitate din Iași, dar și acelea din mijloacele de transport, respectiv dubele condamnaților.

Cel care a torturat sute de femei acuză doi gardieni ieșeni

“În septembrie 2015, în timp ce eram transferat de la Rahova la Iași, șeful de escortă, domnul Roman ma băgat în cușeta dubei, după care am căzut inconștient, datorită căldurii de peste 50 grade și spațiului foarte mic ce nu îmi permitea nici măcar să mă mișc. Am strigat la domnul agent că nu am aer și îl rog frumos să se comporte omenește că sunt foarte bolnav. Apoi am fost în cușeta de trei locuri din spatele dubei și până la Iași am suferit mai multe lovituri la cap, la rinichi, datorită vitezei și frânelor în care se conducea duba. Am ajuns la Penitenciarul Iași după 6 ore într-o stare foarte rea de sănătate. Mi sa refuzat asistența medicală pe motivul că medicul nu este în unitate. Am adus la cunoștința domnului director de punerea vieții mele în pericol, de relele tratamente la care am fost supus, de tortura fizică și psihică, de degradare umană și de neacordare a asistenței medicale de către personalul medical”, menționează Clămparu în plângerea sa, cu greșelile aferente.

Clămparu: “Am cerut analize. Asistenta mia spus că nare fonduri”

În același memoriu, Cap de Porc mai povestește cu lux de amănunte și drumul viceversa, cu aceeași dubă a pușcăriei, de la Iași la Rahova ori București, plângerea sa siropoasă transformându-i în emotivi doar pe aceia mai slabi de înger.

“Pe 12 februarie 2016, am fost la policlinică pentru consult la specialistul medic de rinichi. Mia recomandat analize la sânge. Analize la urină. Glicemie și alte analize ce a speficicat în fișa medicală, pentru a fi programat la Penitenciarul Iași. Doamna asistentă de la cabinet mia spus că nu mă programează la analize, deoarece nu are fonduri. Am cerut ceva de durere pt rinichi dar nu mia dat nimic motivând că nu am rețetă. Oameni buni dacă nu mă duceți sămi fac analizele și sămi puneți un diagnostic nu am să pot avea rețetă niciodată și implicit nu voi primi tratamentul pt a mă însănătoși. Bineînțeles că nu am primit nici un răspuns și am rămas cu durerea rinichilor fără tratament”, și-a încheiat condamnatul memoriul care, în final, nu a reușit să-i înduplece pe anchetatori.

Procurorii au respins memoriul proxenetului 

După ce au studiat plângerea lui Cap de Porc, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dat o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor doi gardieni acuzați de tortură și rele tratamente. Răspunsul anchetatorilor a fost unul tranșant fără a da loc altor interpretări.

“S-a reținut că pe durata deplasărilor care au fost făcute de deținutul Clămparu nu au fost create în mod expres condiții mai dificile ori mai greu de suportat. Referitor la neasigurarea asistenței medicale invocate de condamnat, s-a constatat că acuzațiile acestuia nu sunt fondate ori au un caracter subiectiv. De asemenea, s-a reținut că nu a exitat nici o încălcare a atribuțiilor de serviciu în ceea ce privește transferul unei persoane aflate în regim de siguranță sporit, din partea funcționarilor cu statut special și nici un comportament verbal inadecvat al șefului escortei, față de numitul Clămparu”, au hotărît anchetatorii.

Cunoscutul interlop Cap de porc nu se lasă însă cu una cu două, și, prin intermediul apărătorului Geanina Vera Poroșnicu, a făcut plângere împotriva ordonanței de clasare inițiate de Parchet, pe motiv că aceasta ar fi nelegală și netemeinică. O plângere care a și fost respinsă din start având în vedere “credibilitatea” condamnatului.

“Cap de porc” a adunat milioane de euro din trafic de carne vie și crimă organizată

Căutat timp de mai bine de 12 ani prin Interpol, Ioan Clămparu este unul dintre cei mai cruzi interlopi români. El a semănat groaza ani în şir în femeile pe care le exploata în România, Spania sau Italia, ajungând pe lista scurtă a Interpolului cu cei mai căutaţi infractori din lume. Liderul interlop le mutila personal pe femeile pe care le obliga să se prostitueze, iar spaniolii l-au condamnat în final la 30 de ani de închisoare. În momentul în care a fost extrădat din Spania, iar ulterior a fost preluat de pe Aeroportul Otopeni, Cap de porc a fost păzit de luptători special instruiți ce fac parte din Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS). Clămparu a fugit în Spania în 2004 iar în 2011 când a fost capturat la Madrid, el   stăpânea un adevărat imperiu al crimei organizate, cu ramificaţii în Portugalia, Italia și Cehia. Sute de femei au fost terorizate de el şi de oamenii lui, fiind obligate apoi să se prostitueze. Cap de Porc era recunoscut pentru cruzimea sa. Victimele erau desfigurate, sfâşiate şi torturate cu cruzime dacă încercau să scape sau să îi anunţe pe poliţişti. Potrivit autorităților, Clămparu ar fi reușit să câștige milioane de euro din acest imperiu al crimei, organizat în regiunea Casa de Campo, o pădure-parc din apropierea Madridului.

Nicu SAMSON

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here