CIUDĂȚENII din administrația ieșeană. Primăria de apartament. Biroul edilului șef, amenajat într-o toaletă

Un primar dintr-o comună ieșeană dă audiențe în toaletă, asta după ce activitatea primăriei Vânători s-a mutat într-un apartament de bloc, iar grupul sanitar a fost transformat în birou pentru şeful administrației locale. Sufrageria, dormitorul şi bucătăria sunt acum birouri pentru ceilalți 25 de angajaţi. Funcționarii au cerut sprijin de la Guvern pentru un spațiu adecvat, dar au primit doar jumătate din finanțarea necesară.

 

Într-o cameră de patru metri pătraţi, în care sunt îngrămădite un birou şi mai multe rafturi cu documente primarului Constantin Lupu din comuna Vânători dă audiențe. Până acum 7 ani, acolo a fost un grup sanitar.

 

 

„Pe faţă nu prea îmi spun ei, mai ales oamenii străini care mai vin, care, e dificil. De multe ori evit să-i invit în birou, e o situaţie destul de penibilă”, spune pentru Digi 24 Constantin Lupu, primarul comunei Vânători.

 

„E o clădire foarte mică, cu un singur scaun, dacă vin două persoane nici n-ai unde să stai. Biroul domnului primar văd că este o cămăruţă cum ar fi o baie, nu-i normal aşa. Unui primar îi trebuie spaţiu, să aibă unde să primească oamenii din comună.”

 

„Eu am umblat cam mult prin ţara asta, dar aşa ceva n-am văzut. Nu cred că există nici în Munţii Apuseni, am fost pădurar în zonă, nu exista aşa ceva. Sunt primării cu condiţii, aici nu sunt condiţii. Într-un apartament o primărie cu 6, 7 sate, cu zeci de mii de oameni, copii unde să vin aici. La domnul primar trebuie să intre câte unul”, povestesc oamenii.

 

 

Nici pentru funcționarii din primărie nu este ușor, chiar dacă au birourile în sufragerie, dormitor sau bucătărie.

 

Radu Ungureanu, agent agricol: „Acolo e biroul social, aici e contabilitatea şi aici e biroul agricol. Şi se întâmplă câteodată că acolo sunt 5-6 persoane, acolo la fel şi suntem toţi în această locaţie. Gândiţi-vă ce se întâmplă când se vorbeşte şi aici, şi aici, cum te înţelegi cu omul.”

 

Costel Nechita, consilierul personal al primarului: „În condiţiile astea nici nu poţi fi atent ca să întocmeşti un act în condiţii legale şi poate să apară şi o greşeală.”

 

Primăria are în proprietate o clădire unde ar putea să se mute dacă este reabilitată, iar primarul a făcut numeroase demersuri la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru finanatare. Abia anul trecut a primit 500 de mii de lei, jumătate din suma totală.

 

„O să mai trebuiască într-adevăr să mai bat la multe uşi, dar, sincer, indiferent de evoluţia politică sau economică sper să înţeleagă oricine ar fi la conducere că e nevoie, e ceva de strictă necesitate”, a mai spus primarul comunei Vânători.

 

În comuna Vânători sunt 4.600 de locuitori și zilnic primarul dă aproape 30 de audiențe.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here