„Citește cu un copil”, lansat astăzi la Iași în prezența secretarului de stat Maria Gheorghiu

Asociația Română de Literație și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, cu susținerea editurilor Adenium și Vasilianaʼ98, lansează astăzi, 9 septembrie 2016, Apelul pentru lectură, concretizat prin proiectul „Citește cu un copil”, în cadrul căruia personalități din domeniul culturii, artei, educației, societății civile și reprezentanți ai administrației centrale și locale vor citi cu copiii din comunități sărace din județul Iași.

 

Prima oprire va avea loc în satul Crucea (com. Lungani). Vor citi împreună cu copiii: Maria Gheorghiu, Secretar de stat la Cancelaria Primului-Ministru, coordonatoarea Programului național anti-sărăcie; prof. Liliana Romaniuc, președinte Asociația Română de Literație, inițiatoarea proiectului „Citește cu un copil”; Marian Grigoraș, prefectul județului Iași; Dan Doboș, director Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, partener principal în proiect; cadre didactice și reprezentanți ai administrației locale.

 

Evenimentul este dedicat Zilei Internaționale a Literației sau a Alfabetizării, zi marcată anual pe data de 8 septembrie, începând cu anul 1966, la inițiativa UNESCO, cu scopul de a aduce în atenția tuturor a importanței lecturii, a cunoașterii și alfabetizării și valoarea lor pentru individ, societate și comunitate. Tema celei de a 50-a aniversări este „Citind trecutul scriem viitorul”.

 

Rata globală a analfabetismului a atins, în anul 2015, cca 14%, în condițiile în care peste 700 de milioane de adulți din întreaga lume nu știu să scrie și să citească (mai mult de jumătate fiind femei). Statistic înseamnă că unul din cinci adulți este afectat de iliterație. O persoană analfabetă este marginalizată și este desconsiderată de societate.

 

Care sunt pașii pentru diminuarea analfabetismului funcțional cât și identificarea de soluții care ar contribui la reducerea dimensiunii acestuia sunt doar două dintre obiectivele fixate de partenerii din proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here