Circarii de serviciu!

– Pamflet –

Chiar dacă adepții lui Roesler nu sunt de acord cu acest lucru, suntem un popor de origine latină, prin urmare suntem mari consumatori de pâine și circ! Despre pâine nu vreau să detaliez, fiecare cu consumul propriu, mai albă, mai neagră, mai galbenă! Vă propun să vorbim azi despre circ! În ultimele decenii, organizațiile care apără drepturile animalelor au făcut o campanie acerbă pentru scoaterea vietăților sălbatice din spectacolele de circ, lucru cu care și eu sunt de acord. Problema e că, în lipsa acestor spectacole animate de bietele vietăți, avem nevoie de un substitut, pe lângă pâinea zilnică! Noroc de cei care, sub iluzia unor principii pe care nu le au și sub imperiul opiniilor altora, își cheltuie timpul și energia la tot felul de mitinguri, chipurile spontane, cu un devotament demn de o cauză mai bună! Acești protestatari care ne oferă, aproape zilnic în ultima vreme, adevărate spectacole de circ, sunt cei care nu ies niciodată la vot, având o greață suverană față de clasa politică! Mitingarii de ocazie, care ne oferă circul reprezentațiilor de seară, îl vor înapoi pe Cioloș și sunt indignați, nevoie mare, de grațiere și de amnistie. Măi băieți, dacă ați luat aminte, cât de cât, la dezvăluirile ultimelor luni, o să înțelegeți că 99 la sută dintre beneficiarii grațierii sunt hoți de duzină iar restul de 1 la sută sunt oameni cu dosare fabricate! Prin urmare, pentru toți cei grațiați, inițiativa guvernului, este fie un act de clemență socială fie un act de justiție politică! Să luăm cazul Monicăi Iacob Ridzi, al cărei admirator nu am fost vreodată, eu având convingeri de stânga! De ce trebuie să stea în închisoare doar ea, care a scos din bugetul statului 600.000 de euro pentru campania electorală a Ebei ? De ce Eba este bine mersi ? De ce Băsescu a grațiat-o pe avocata mafiei pe motive umanitare iar pe Becali l-a băgat la pușcărie doar pentru că și-a apărat proprietatea ? Pentru asta ieșiți voi în stradă? Asta numiți voi dreptate ? Eu cred că oferiți un spectacol jalnic, în frunte cu mercenarii care vă instigă și vă îndeamnă la răzmeriță! De ce n-ați ieșit în stradă când s-a aflat despre matrapazlâcurile imobiliare ale familiilor Băsescu și Iohannis?  A, ei au voie să încalce legea pentru că nu sunt de stânga! Eu cred că, de fapt, pe noi, cei mulți, n-ar trebui să ne deranjeze că o mână de protestatari de meserie, strigă ce le șoptesc alții! Fac și ei parte din acest puzzle complicat care se cheamă democrația românească! Sunt și ei semenii noștri și au și ei dreptul la un loc sub soare! Poate, într-o zi, își vor da seama că nu le stă bine haina de mitingari de ocazie și o vor lepăda ! Dragilor, în vremea copilăriei mele, din când în când, pe strada mare apărea circul! Primii erau jongleurii, urmau acrobații și apoi necuvântătoarele în lanțuri care executau ordinele dresorilor fără să știe de ce trebuie să facă asta! Niciodată nu m-a bucurat această imagine și întotdeauna am crezut că există un rai al necuvântătoarelor în care oamenii sunt aduși la judecată pentru cruzimea și lipsa lor de omenie! Sunt convins că acolo, în raiul acela ipotetic, până și bietele viețuitoare își grațiază călăii, chiar dacă aceștia nu vor înțelege niciodată de ce!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here