Ciocniri violente în Turcia. Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene

 

 

Poliţia turcă a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, sâmbătă, împotriva manifestanţilor reuniţi la Istanbul şi Ankara pentru a marca un an de la revoltele antiguvernamentale din iunie 2013.
 

Ciocniri au izbucnit la Istanbul, unde sute de manifestanţi au fost asediaţi de forţele de poliţie pe strada Istiklal, în apropiere de piaţa Taksim.

La Ankara, poliţia a folosit gaze lacrimogene şi a pus în funcţiune un tun cu apă împotriva a circa 1.000 de manifestanţi din piaţa Kizilay, în centrul capitalei turce.

Anterior, un grup de contestatari a aprins lumânări şi a eliberat porumbei în parcul Guven, unde un bărbat în vârstă de 26 de ani, Ethem Sarisuluk, a fost ucis de un glonţ tras de poliţie anul trecut.

 

Cu câteva ore înaintea manifestaţiei de la Istanbul, organizată la apelul organizaţiilor neguvernamentale, sindicatelor şi membrilor societăţii civile, premierul Recep Tayyip Erdogan a avertizat că forţele de ordine vor face „tot ce este necesar, de la A la Z”, pentru a o împiedica.

„Nu veţi puteţi ocupa Taksim aşa cum aţi făcut anul trecut pentru că trebuie să respectaţi legea”, a adăugat el în faţa miilor de susţinători.

Încă de la primele ore ale dimineţii, mii de poliţişti în uniformă sau în civil au intrat în cartierul în care se află emblematica piaţă din Istanbul, punctul de plecare al revoltei din 2013 şi declarată zonă interzisă constestaţiei.

 

Autorităţile au mobilizat peste 25.000 de persoane şi circa 50 de tunuri cu apă la Istanbul pentru a contracara manifestanţii. La miezul zilei, acestea au închis şi faimosul parc Gezi.

În această mică grădină publică a luat naştere valul de contestaţii care a cutremurat din temelii, pentru prima dată, regimul lui Erdogan, ce conduce ţara din 2003.

În dimineaţa zilei de 31 mai 2013, poliţia a îndepărtat violent din parc câteva sute de militanţi ecologişti care se opuneau distrugerii sale în cadrul unui proiect de reamenajare a pieţei Taksim.

Alimentată de această reprimare, lupta lor s-a trasformat rapid într-un val de contestare politică fără precedent. În total, circa 3,5 milioane de turci – cifra oficială oferită de poliţie – au defilat împotriva lui Erdogan în toată Turcia în primele trei săptămâni ale lunii iunie.

 

Reprimate violent, aceste manifestaţii au provocat moartea a opt persoane, rănirea altor peste 8.000 şi mii de arestări.

În discursul său de sâmbătă, în afară de ameninţări, premierul şi-a criticat adversarii.

„Fac apel la poporul meu. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Aceasta nu este o campanie ecologistă, nu este niciun fel de sinceritate aici”, a insistat Erdogan.

 

„Violenţa se naşte acolo unde nu există nici gândire, nici idei. Oamenii din Gezi sunt cei care nu au idei”, afirmase el vineri în faţa a mii de tineri susţinători reuniţi la Istanbul, acuzând „organizaţiile teroriste” că „manipulează tineretul (…) pentru a ataca unitatea şi economia noastră”.

De la revolta de anul trecut, şeful Guvernului este hotărât să sufoce în faşă orice tentativă de contestare.

 

 

 

 

 


(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here