Cei care n-au absolvit Școala Profesională de Plantat Nuci în Pereți au rîs și cu dosul curții, citind trăsnaia de pe afișul unui concert al filarmonicii ieșene, cea păstorită de maestrul vînătorii, dughelii, ghiolbăniei și gonflării – eternul Buj Prelipcean, zis și „ nea dom’ maestru’ directoru’ “. Vra’zică : cu ocazia „ Centenarului Marii Uniri ”, fîlharmonica lu’ nea Buj a dedicat mărețului eveniment un concert cu „ Messa da Requiem “ de Verdi.
Lămuriri pentru de-alde Costica Serban, fost coleg de partid cu nea Buj ( plus alți entelectoali de același calibru greu – f’er, cupru & fontă ) : „ Requiem “ e o cîntare bisericească pentru înmormîntări ( un fel de prohod catolic, bre nea Costică … ), iar aniversarea centenarului amintit s-ar zice că e o chestie de bucurie, nu de jale.
Cum ar veni, pe afișul moșit de nea dom’ maestru’ directoru’ Buj a ieșit un fel de carcalete negru-roz-bleu : sarmale și colaci de pomană cu tort aniversar și borș de șampanie. Ardei iute pentru borș n-a fost la pomenirea festivă, dar probabil ar trebui introdus, post-festum, în dosul directorialo-vînătoresc.
Nu, bre, nea Costica, re-înviemu’cela nu-i cu fanfara di la Zeci Prăjini. Da’ poate face nea dom’ maestru’ directoru’ Buj o versiune specială, cu fanfară, taraf și cor vînătoresc, cu ocazia lu’ prohodu’ vesel a’ lu’ Centenar. Bahto delo tutulor !
Lucian Postu
