Cine e omul care l-a turnat pe Nichita. Portretul unuia din marii rechini ai României

Tiberiu Urdăreanu e fiu de general şi a primit o distincţie de la Ion Iliescu la Cotroceni. Despre el se cunoaște că a lucrat la Institutul de Cercetări pentru Tehnică Militară de la Clinceni. Nu se ştie însă că în ascensiunea lui, Urdăreanu s-a simţit de parcă n-ar fi demisionat niciodată din postul de angajat la stat, fiindcă ani buni l-a avut ca partener pe generalul Dumitru Aelenei, fostul şef al Institutului de Cercetări pentru Tehnică Militară de la Clinceni. Cei doi au fost parteneri în UTI Instal Construct SRL, scrie România Curată.

 

Asocierile lui Urdăreanu cu generalul Aelenei sunt şi indirecte. Astfel, în Softmatic SRL, Dumitru Aelenei a fost asociat cu Sorana Lavinia Urdăreanu, fiica patronului UTI.

Generalul Aelenei are o paletă largă de conexiuni la nivelul greilor din securitatea naţională. În firma Felix IT, generalul Aelenei s-a asociat cu Nicolae Irimie, fostul locţiitor, pană în 2005, al şefului Departamentului Înzestrării al Armatei. Firma Global Communications Services România SA se ocupă cu… telefoane speciale, unul dintre clienții care şi-au luat gadget mobil de la aceasta fiind Omar Hayssam.

 

Tiberiu Urdăreanu a muncit la propriu pentru fostul lider al PSD Adrian Năstase, trimiţându-şi muncitorii să căptuşească cu foiţă de cupru buncărul de la subsolul celebrului bloc din Zambaccian posedat de familia fostului prim ministru. Tot Urdăreanu i-a montat premierului de la acel moment al României, camere video şi sistemele de securitate. Urdăreanu a avut grijă să-l apere pe Năstase de hoţi prin montarea a tot soiul de device-uri nu doar în Zambaccian, ci şi în alte două locaţii. Conform documentelor depuse în 2008 de procurorii DNA la Camera Deputaţilor şi care încă se găsesc postate pe site-ul instituţiei, Urdăreanu şi familia Năstase ar fi convenit ca respectivele lucrări să reprezinte muncă patriotică, remunerată nu prin cash, ci prin contracte cu statul.

 

Urdăreanu şi Sergiu Medar, ajuns consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu şi şef al Comunităţii Naţionale de Informaţii (CNI), au făcut şi afaceri împreună. Nu direct, ci prin neveste. Anca Simona Medar a deţinut 25% din firma Sorral Internaţional, având-o asociată pe Lucia Urdăreanu. Anca Simona Medar a administrat şi societatea Tehnonuclear SA, în care principalii acţionari erau Sorral Internaţional şi Infcon SA (rebotezată  UTI Instal Construct). Cu foarte puţin timp înainte ca Medar să fie luat de Traian Băsescu la Cotroceni, soţia lui a ieșit din afacerile derulate cu UTI.

 

 

Citește mai mult AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here