Cine crapă Palatu’ în patru?

Precum probabil aţi aflat, ca urmare a duduielilor decibelice corespunzătoare, în faţa Palatului Culturii au avut loc, iar, nişte concerte din alea de spart urechile. Şi nu numai urechile, fiindcă, după cum reiese din lăcrămaţiile conducerilor din palat & direcţiunea de cultură, au cam crăpat pereţii numitului palat, abia renovat.

Şefii culturali care au făcut lăcrămaţia ar fi dat vina, zice-se, pe concertul Zu, sponsorizat generos de primărie. Dar primarele zuist Chirica zice că nu, de vină e alt concert, care a duduit cu ceva zile înainte, în cadrul mega-festivalului finanţat tot de primărie. Ca şi cum ar conta dacă îţi sparge capul o cărămidă sau un ghiveci.

Cum primarele pare să n-aibă de gînd a renunţa la concertele duduitoare care crapă pereţii palatului, e utopică nădejdea că i-ar putea crăpa şi lui obrazul, de ruşine. Precum a zis nemuritorul Gambetta, obrazul de scoarţă nu crapă nici de ger, darămite de ruşine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here