Cine conduce lumea şi de ce o conduce astfel

 

 

În fiecare an, între 120-150 de lideri politici și experți din industrie, finanțe, mediul academic și mass-media sunt invitați să ia parte la conferinta grupului Bilderberg cele mai elitiste organizații globaliste, scrie Capital.
 

Înființat în 1954 și numit astfel după hotelul din Olanda  în care a avut loc prima sa întâlnire secretă, grupului Bilderberg a fost fondat printre alţii de David Rockefeller, Henry Kissinger şi prințul Bernhard, tatăl fostei regine Beatrix a Olandei.

Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a evitării voluntare a publicității, grupul a suscitat un interes aproape mistic în rândul publicului larg, dând naștere mai multor teorii ale conspirației și fiind acuzat de comploturi la nivel mondial.

 

Pe pagina oficială Bilderberg este descrisă ca fiind o conferinţă anuală care promovează diaogul între Europa şi America de Nord. Conferinţa durează trei zile şi în cadrul ei sunt tratate probleme de interes comun.

Prima întâlnire a avut loc la Hotel De Bilderberg din Oosterbeek, Olanda, la 31 mai 1954. Reprezentanți din domenii economice, sociale, politice și culturale au fost invitate să poarte discuții informale pentru o mai bună înțelegere a tendințelor care afectau națiunile occidentale în perioada post-război.

 

De-a lungul anilor, reuniunile au devenit un forum de discuții pe o gamă largă de subiecte – de la comerț la locuri de muncă, de la politica monetară a investițiilor și de provocări ecologice la sarcina de a promova securitatea internațională.

Cea de a 62 conferinţă, a avut loc la finele lunii mai în Danemarca. Anul acesta temele de discuţie au fost legate de diplomaţia nucleară şi acordul cu Iranul, aflat în curs de negocieri, acordul livrării de gaze naturale între Federaţia Rusă şi China, intensificarea mişcărilor naţionaliste în Europa, războiul cibernetic şi efectele sale asupra libertăţilor pe internet, etc

 

Grupul Bilderberg este structurat pe trei niveluri :

Cercul exterior care este foarte extins; peste 80% din participanții la reuniuni fac parte din cercul exterior și nu cunosc decât o parte din strategiile și scopurile reale ale organizației

Comitetul director, este mult mai restrâns. Acest nivel este alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni și americani. Aceștia cunosc în proporție de 90% obiectivele și strategia grupului. Membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea și membri în CRE – Consiliul pentru Relații Externe

Comitetul Consultativ Bilderberg, nucleul grupării. Este alcătuit din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile și scopurile reale ale organizației

 

Comitetul director
Preşedinte
Henri de Castries
Chairman and CEO, AXA Group
 
DEU    Ackermann, Josef    Former CEO, Deutsche Bank AG
GBR    Agius, Marcus    Non-Executive Chairman, PA Consulting Group
USA    Altman, Roger C.    Executive Chairman, Evercore
FIN    Apunen, Matti    Director, Finnish Business and Policy Forum EVA
PRT    Balsemão, Francisco Pinto    Chairman, Impresa SGPS
FRA    Baverez, Nicolas    Partner, Gibson, Dunn & Crutcher LLP
ITA    Bernabè, Franco    Chairman, FB Group SRL
NOR    Brandtzæg, Svein Richard    President and CEO, Norsk Hydro ASA
ESP    Cebrián, Juan Luis    Executive Chairman, Grupo PRISA
CAN    Clark, W. Edmund    Group President and CEO, TD Bank Group
BEL    Davignon, Etienne    Minister of State
DEU    Enders, Thomas    CEO, Airbus Group
DNK    Federspiel, Ulrik    Executive Vice President, Haldor Topsøe A/S
NLD    Halberstadt, Victor    Professor of Public Economics, Leiden University
USA    Jacobs, Kenneth M.    Chairman and CEO, Lazard
USA    Johnson, James A.    Chairman, Johnson Capital Partners
GBR    Kerr, John    Deputy Chairman, Scottish Power
USA    Kleinfeld, Klaus    Chairman and CEO, Alcoa
TUR    Koç, Mustafa V.    Chairman, Koç Holding A.S.
USA    Kravis, Marie-Josée    Senior Fellow and Vice Chair, Hudson Institute
CHE    Kudelski, André    Chairman and CEO, Kudelski Group
USA    Mathews, Jessica T.    President, Carnegie Endowment for International Peace
ITA    Monti, Mario    Senator-for-life; President, Bocconi University
USA    Mundie, Craig J.    Senior Advisor to the CEO, Microsoft Corporation
USA    Perle, Richard N.    Resident Fellow, American Enterprise Institute
CAN    Reisman, Heather M.    Chair and CEO, Indigo Books & Music Inc.
AUT    Scholten, Rudolf    CEO, Oesterreichische Kontrollbank AG
IRL    Sutherland, Peter D.    Chairman, Goldman Sachs International
USA    Thiel, Peter A.    President, Thiel Capital
INT    Trichet, Jean-Claude    Honorary Governor, Banque de France; Former President, European Central Bank
GRC    Tsoukalis, Loukas    President, ELIAMEP
SWE    Wal
lenberg, Jacob    Chairman, Investor AB

USA    Zoellick, Robert B.    Chairman, Board of International Advisors, The Goldman Sachs Group

Member Advisory Group
USA    David Rockefeller

 

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here