Cine a fost Anton Durcovici, episcopul-martir care va fi beatificat sâmbătă, la Iași: un luptător anticomunist, un dușman de temut al Securității

Episcopul Anton Durcovici, decedat în temniţele comuniste din cauza înfometării şi a torturilor, va fi beatificat la Iaşi de către un cardinal trimis de Papa Francisc. Peste 20.000 de credincioşi catolici din toată Europa vin la Iaşi sâmbătă, 17 mai, pentru a asista la slujbă.

 

 

Congregaţia catolică din România anunţă că sâmbătă, 17 mai, de la ora 11.00, va avea loc la Iaşi cel mai important eveniment din istoria cultului religios pe teritoriul Moldovei.

 

Peste 20.000 de credincioşi au confirmat participarea la slujba de beatificare a episcopului-martir Anton Durcovici, care va avea loc pe stadionul „Emil Alexandrescu“ din Copou.

 

Pelerinii vin atât de pe cuprinsul României, cât şi din state ale Europei, precum Italia, Germania, Austria, Ungaria, Polonia, Croaţia sau Republica Moldova.

 

În condiţiile în care întreaga comunitate romano-catolică din judeţul Iaşi mai numără în acest moment în jur de 11.000 de membri, audienţa dublă estimată a lua parte la slujbă indică faptul că evenimentul are o importanţă specială în existenţa cultului.

 

Monseniorul Anton Durcovici este cel de-al patrulea martir beatificat (etapă premergătoare canonizării) al Bisericii Catolice Române, după Constantin Ignatiu Bogdánffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare şi Oradea, mort în 1949 în închisoarea din Aiud, Ioan Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în 1952 la Jilava, şi Vladimir Ghika (2013), preot romano-catolic şi principe roman, mort în 1954 tot la Jilava.

 

Anton Durcovici fost numit episcop al Bisericii Romano-Catolice din Iaşi pe 30 octombrie 1947, printr-un ordin semnat de Papa Pius al XII-lea. Doi ani mai târziu, în iunie 1949, a fost arestat de agenţi ai Securităţii în timp ce se îndrepta spre Bucureşti.

 

A fost ţinut închis doi ani în arestul Ministerului de Interne, după care, în mai 1951, a fost mutat la închisoarea Jilava. Pe 18 septembrie 1951 a fost transferat, din nou, în temniţele de la Sighetu Marmaţiei, unde a decedat, din cauza bătăilor primite şi a înfometării, pe data de 10 decembrie 1951, la vârsta de 63 de ani, arată Adevărul.

 

 

S-a opus făţis reformelor odioase ale guvernului Petru Groza

Este considerat un martir de către Biserica Romano-Catolică deoarece s-a opus până în ultimul moment opresiunii dictate împotriva cultului, la începuturile comunismului în România, de către guvernul Petru Groza. Abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi proclamarea Republicii Populare Române în decembrie 1947 au grăbit procesul de integrare a cultelor religioase în noul regim. Guvernul de sorginte stalinistă impus la Bucureşti dorea o „biserică a oamenilor muncii“.

 

„Oficializarea campaniei anticatolice a avut loc la congresul Partidului Muncitoresc Român din februarie 1948, unde s-a spus, printre altele, că Vaticanul este asociat blocului reacţionar imperialist, că preoţii catolici nu pot abuza de libertatea religioasă pentru a transmite orientările Vaticanului credincioşilor din România şi că Biserica Ortodoxă Română trebuie să rezolve «problema catolic㻓, prezintă contextul istoric Pr. Prof. Dr. Wilhelm Dancă, în lucrarea „Nu sunt de acord“.

 

Episcopul Durcovici a denunţat dur, chiar în cuvântările ţinute în faţa enoriaşilor din Iaşi, tentativele de corupere a clerului catolic, prin forţarea acestuia de a se înscrie în Partidul Comunist. Printr-o circulară citită în biserici pe 7 noiembrie 1948 îi îndemna pe credincioşi să nu participe la acele consfătuiri sau adunări în care se unelteşte lepădarea de Biserica Catolică şi să aştepte cuvântul episcopului, pedeapsa fiind excomunicarea.

 

„Planul regimului comunist de a controla activitatea Bisericii Catolice a urmat mai multe etape: denunţarea Concordatului, desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, întreruperea relaţiilor diplomatice cu Sfântul Scaun, interzicerea activităţii ordinelor şi congregaţiilor călugăreşti, naţionalizarea şcolilor catolice de orice grad, desfiinţarea centrelor catolice de ajutor social, decapitarea Bisericii Romano-Catolice şi încercarea de a o transforma într-o «biserică catolică naţională», impunându-i un statut naţional de organizare“, mai scrie profesorul Dancă în lucrarea menţionată mai sus.

 

„De la început şi până în ziua arestării mele am căutat să îndeplinesc îndatoririle mele religioase de episcop catolic şi am înlăturat din faptele şi cuvintele mele orice politică, având drept scop unic de a călăuzi clerul şi credincioşii catolici pe drumul mântuirii sufletelor, instruindu-i în credinţa lor religioasă“, scria episcopul Anton Durcovici într-un dintre cele 18 declaraţii pe care a fost forţat să le dea la Securitate.

 

Odată declarat fericit (beatificat), episcopul Anton Durcovici va fi înscris în calendarul Bisericii Romano-Catolice din România şi sărbătorit la 10 decembrie, ziua martiriului său.

 

Este primul pas în procesul de canonizare, care va mai dura câţiva ani. După ce va intra în rândul sfinţilor, episcopul Anton Durcovici va fi celebrat în calendarul catolicilor din toată lumea.

 

 

Trimisul special al Vaticanului

Ceremonialul religios va fi coordonat de către cardinalul Angelo Amato (foto dreapta), prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican, trimis special al Papei Francisc la Iaşi. Un alt nume important al Bisericii Catolice, cardinalul de Viena, Christoph Schönborn, va fi prezent, de asemenea, în capitala Moldovei.

 

În plus, vor asista la slujbă 30 de episcopi din toată Europa şi peste 550 de preoţi catolici. Procesul de beatificare a fost demarat de Biserica Romano-Catolică din Iaşi în 1997 şi a fost aprobat pe 31 octombrie 2013, de Papa Francisc, care a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretul prin care se recunoaşte „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Anton Durcovici“, episcop de Iaşi.

 

Şi-au mai anunţat prezenţa la Iaşi sâmbătă, 17 mai, premierul Victor Ponta, mai mulţi membri ai cabinetului, deputaţi şi senatori, membri ai administraţiei publice din regiunea Moldovei, dar şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here