despre dezgustătoarea, toxica și alienanta manipulare cu lupul siberian rusesc
” Cunoscut propagandist rus în România, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru corupție „.
Acesta e titlul mare de pe prima pagină a ziarului unde e ” președinte ” Alexandru Lăzescu, cunoscut membru al GDS, fost șef al TVR și fost membru de frunte al Partidului Moldovenilor, PNL, PLD, PDL, PLM etc. Asta ca să ne limităm la apartenențele oficiale și să nu folosim literele străvezii ,, S-I-E „. Adică SIE, spionajul romînez, ca să fie clar și pentru marțieni, ori pentru patrioții de la școala ajutătoare de patriotism hotărît.
După acest titlu fulminant, putem citi și detaliile aferente : ” Fostul locotenent colonel SRI Daniel Dragomir, a fost condamnat joi definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru corupție de magistrații Curții de Apel București, potrivit sentinței publice „.
Iar mai apoi ziarul lui Lăzescu-GDS-PM-PNL-PDL-ETC ne oferă și mega-circumstanța ultra-agravantă : ” Mai mult, Dragomir a fondat și un partid care a militat pentru Roexit – ieșirea României din UE, el fiind promovat intens de Sputnik, organul de propagandă al Kremlinului „.
Altfel spus, în traducere pentru masele largi, patriotice : bravo organelor noastre vigilente și reunite, de securitate și justiție, care au identificat, demascat și condamnat un odios agent al perfidei și agresivei Rusii, conduse de dictatorul kaghebist Putin. Să ne trăiască frăția justițios-securistă ! Organelor patriotice – cît mai multe miliarde de la bugetul țării !
Dacă cineva și-ar da jos baticul roșu-maroniu de pe ochi și de pe creier, ar putea observa cîteva lucruri, evidente pentru un om cu minte sănătoasă, IQ decent și școlarizare onestă. Asta dincolo de agramațiile corijentoide patronate de Lăzescu-GDS, adică virgula dintre subiect și predicat, la pachet cu alte asemenea detalii patriotIco-gurnalistice.
Mai întîi : ex-ofițerul SRI din titlul gazetei cu șef GDS-ist nu e rus. Sau, cel puțin, nimeni n-a spus pînă acum, deci nici n-a demonstrat, că locotenent-colonelul SRI în rezervă Daniel Dragomir ar fi rus. Deci de ce ” rus ” ? Știe civilul Lăzescu ceva, da’ nu ne poate spune, că e ” secre’ dă stat ” ?
Colonelul sereist Dragomir ar putea fi, eventual, doar pro-rus. Ceea ce e cu totul altceva. Dar, desigur, cînd în titlul mare scrie că organili noastri patriotice ” au prins ” și condamnat un ” rus „, spaima de dușmanul din Est rămîne la nivelul necesar, iar poporul patriot are confirmarea necesară : poate dormi liniștit, organili lucrează pentru el.
Apoi : de ce lauda unui canal rusesc de propagandă, cum e Sputnik, înseamnă obligatoriu că persoana / grupul care beneficiază de laudele rusești e, automat, pîrghia Rusiei ? Marii noștri patrioți ,plătiți gras ori voluntari frenetici, au auzit cumva, la școala profesională de patriotism, de vechea vorbă ” Dezbină și stăpînește ! ” ? E în latină, la origine, da’ nu le mai dau tovarășilor patrioți versiunea originală, ca să nu creadă că-i înjur.
Pe urmă : oare Marea Britanie, principalul aliat european al SUA, nu e condusă de un partid care a militat pentru ieșirea țării din UE ? Ba chiar a și reușit să scoată Regatul Unit din UE,, dacă asta n-o fi vreun fake news plăsmuit de odioșii lui Putin. Prin urmare, din punctul ăsta de vedere , de ce ar fi mai odios colonelul condamnat Dragomir decît semi-clovnul premier britanic Boris Johnson ?
Apropo : oare marele GDS-ist Lăzescu nu era și el, cumva, omul intereselor rusești, pe cînd candida pentru un loc în Parlamentul Romîniei, pe listele Partidului Moldovenilor ? Poate nu știți sau ați uitat : Partidul Moldovenilor e partidul ăla despre care Vladimir Voronin, președinte al Republicii Moldova și mare prieten al Rusiei, a declarat că e o nouă dovadă a faptului că romînii îi asupresc pe moldoveni. Iar asta a declarat după ce s-a întîlnit, pe șest, cu primarul C. Simirad, fondatorul partidului pentru care a candidat patriotul GDS-ist Lăzescu.
Să oprim, deci, comedia de trei parale și să tragem cortina străvezie, care acoperă culisele acestei propagande cu rădăcini vechi și efecte toxice : e foarte posibil ca sereistul Dragomir sâ aibă păcate penale, dar vopsirea lui în culorile Rusiei are mai toate datele unei reglări de conturi în ograda serviciilor de informații, pe fundalul unei scheme de cînd lumea – prostimea e speriată cu lupul din pădure, ca să nu întrebe de ce ciobanii și cîinii ciobănești mănîncă toate oile. Iar cine pune întrebări aiurea, e automat pe-o mînă cu lupul. Clar ?
În timpul ăsta, regimul instaurat sub egida lui Băsescu, adică țara condusă de serviciile de informații și de procurori, merge înainte, în aplauzele prostimii idioate și progresiste, și în cel mai putinist stil. Sau Securitate plus Procuratură n-o fi egal cu putinism ?
Deci, tovarăși patrioți din neo-Securitate și procuratură, iaca ce mi-a zis Putin să vă zic : răfuiți-vă cît vreți cu colonelul Dragomir, condamnați-l eventual și pentru pro-rusism, dacâ aveți probe ( sau găsiți voi, dacă nu-s încă ). Da’ mai lăsați naibii găleata aia cu rahat pe care scrie ” Rusia, Putin, pericol la gard „. Nu de alta, da’ cică asta ajută doar la umflat bugetele și la închis gura incomozilor.
Cînd or veni însă rușii, pe bune, o să fie ca-n ” Petrică și lupul „. Și degeaba o să le aruncați atunci în față găleata voastră cu rahat propagandistic.Poate n-ați aflat, da’ rahatul nu ține loc nici de creier, nici de blindaj.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
.