Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, dar și city-managerul orașului, Gabriel Harabagiu, au fost puși sub acuzare într-un dosar al DIICOT în care sunt inculpați și alți angajați din cadrul instituției publice, avocați și notari.
Surse judiciare au precizat pentru Europa Liberă că Mihai Chirica are calitatea de inculpat în acest dosar, după ce a fost audiat la DIICOT în cursul zilei de luni. El este acuzat de omisiunea sesizării, infracțiune pentru care Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă.
Inculpat în dosarul cu numărul 21D/P/2021 mai este și Vasile-Gabriel Harabagiu, fost viceprimar al Iașului, în prezent city-manager al orașului.
Alți angajați cu funcții de execuție din cadrul Primăriei Iași, precum Doina Florescu, Letiția Palaga sau Denisa Ionașcu au fost audiați ca martori în acest dosar, mai arata sursa citata.